Secom® Healthcare Group lansează primul raport de sustenabilitate

0

București, 4 octombrie 2022 – Secom® Healthcare Group, lider de autoritate pe piața de suplimente alimentare din România, publică primul raport de sustenabilitate, care prezintă o analiză completă și transparentă a activității derulate între ianuarie 2020 – decembrie 2021, din perspectiva impactului social, economic și de mediu, precum și obiectivele asumate pentru perioada următoare, pentru creșterea sustenabilă a companiei.

Am ales să începem acest proces în mod voluntar, deși nu intrăm sub incidența legislației privind raportarea non-financiară, deoarece credem că fiecare dintre noi, persoană fizică sau companie, indiferent de dimensiunea activității sale economice, are responsabilitatea de a lăsa o lume mai bună generațiilor viitoare”, declară Lucia Costea, cofondator și CEO Secom® Healthcare Group.

Raportul Alegem responsabil pentru un viitor mai sănătos a fost realizat după standardele internaționale Global Reporting Initiative (GRI), împreună cu echipa de consultanți The CSR Agency, și este rezultatul unei analize complexe, care a implicat consultarea a peste 1340 de stakeholderi externi și interni și radiografierea profundă a activității companiei desfășurate în 2020 și 2021. Principalele concluzii ale analizei sunt:

Alegeri responsabile pentru o economie sustenabilă

  • Secom® Healthcare a generat în 2021 vânzări nete de 172 de milioane lei (~35 mil EUR), +10% față de 2020, continuând evoluția constantă double digit din ultimii 18 ani

  • A investit 2,8 milioane de lei în perioada 2013-2021 în dezvoltarea rețelei proprii de 13 magazine fizice Secom în 11 orașe din toată țara

  • A contribuit cu 44,4 milioane lei la bugetul de stat în 2020 și 2021

  • 94,3% din furnizorii colaboratori Secom® din 2021 au fost furnizori locali, ponderea cheltuielilor cu aceștia fiind de 35,1%, deoarece, din dorința de a oferi consumatorilor cele mai bune produse de la nivel global, compania a ales să importe mare parte din portofoliu de la producători internaționali.

  • Producătorii de la care Secom® importă produsele din portofoliu dețin înalte certificări în domeniu și investesc substanțial în cercetare și dezvoltare. Ponderea cheltuielilor cu producătorii internaționali de produse a fost de 64,9% în 2021.

Alegeri responsabile pentru o societate sănătoasă

  • Toți producătorii Secom® sunt certificați la nivel internațional – ISO, GMP, NSF – certificări care atestă calitatea, eficiența și siguranța produselor

  • Compania a derulat, în ultimii cinci ani, cinci studii observaționale cu instituții medicale de renume din România, care dovedesc eficiența celor cinci produse analizate

  • Secom® a investit 1,86 mil. lei în ultimii șapte ani în proiecte de educare pentru încurajarea consumului informat de suplimente și a unui stil de viață sănătos

  • 42 de consultanți Secom® au oferit peste 38.000 de ore de consultanță gratuită clienților care au vizitat magazinele Secom® în 2020 și 2021.

Alegeri responsabile pentru dezvoltarea echipei

  • Echipa Secom® număra 179 de oameni în 2021, în creștere cu 10,5% față de 2020

  • Compania a alocat 23,8 milioane lei în 2021 pentru salariile echipei, + 26,5% față de 2020

  • 55% dintre pozițiile de management din Secom® au fost ocupate de femei în 2021

  • Secom® a alocat 858.000 lei în traininguri pentru dezvoltarea echipei în 2020 si 2021 și a oferit 1170 de ore de workshopuri de wellbeing și susținere în perioada pandemiei (pe teme legate de nutriție, echilibru psihoemotional, educație financiară)

  • Compania a alocat în 2021 un buget de beneficii flexibile de 400 lei/lună/ membru al echipei, pe lângă alte beneficii speciale: bonus de performanță, abonament medical – inclusiv pentru familie, asigurare de viață și accidente, reduceri la produsele din portofoliu, sesiuni de psihoterapie, stimulente financiare pentru colegii care au contribuit la recrutarea unui coleg în echipă, primă de loialitate etc.

Alegeri responsabile pentru comunitate

  • Secom® a susținut financiar, cu produse și/sau acțiuni de voluntariat 42 de organizații în 2020 și 2021: 27 ONG-uri, 13 spitale, o unitate de învățământ și o federație sportivă

  • Bugetul total al investițiilor cu impact la nivel comunitar a fost de 481.235 lei în 2020 și 2021

  • În 2021, în urma consultării stakholderilor, Secom® a definit o strategie de investiții comunitare concentrată pe 3 piloni direct legați de 3 Obiective de Dezvoltare Durabilă: sănătate și bunăstare, educație de calitate, producție și consum responsabile

  • În 2021, Secom® a demarat un program intern de implicare socială Împreună în slujba binelui în care echipa a înscris 34 de proiecte sociale, din care au fost alese prin vot imparțial 7 proiecte pe care compania le susține în 2022.

Cum am ales responsabil pentru un mediu curat

  • Au fost recuperate 100% din ambalajele produselor puse pe piață de Secom® atât în 2020, cât și în 2021, deși obligația legală e de 55%

  • Consumul de energie raportat la cifra de afaceri a scăzut cu 39% în 2021 față de 2020

  • Ambalajele pentru 31,25% din totalul suplimentelor din portofoliul Secom® sunt fabricate din 97% plastic reciclat post-consumator

  • Toate cosmeticele Andalou Naturals din portofoliu sunt certificate Cruelty-Free și Fair Trade

  • Ceaiurile din gama TEALIA® sunt certificate „Ozone Friendly”, certificare ce confirmă respectarea celor mai înalte standarde de mediu.

Acestea sunt doar o parte dintre realizările care descriu performanța Secom® în direcția dezvoltării durabile, mai multe detalii fiind oferite în cadrul raportului de sustenabilitate 2020&2021 .

La Secom® ne-am asumat misiunea de a ajuta oamenii să aibă o viață echilibrată, sănătoasă, prin produse și servicii de înaltă calitate, inovatoare și de încredere. Pentru a influența în continuare tot mai multe vieți, dorim să ne dezvoltăm cât mai responsabil. Acest prim raport este un nou pas important în această direcție. Suntem conștienți că mai avem multe de făcut, că nu va fi un drum ușor, dar suntem convinși că beneficiile generate de măsurile pe care ni le-am asumat, vor crea valoare deopotrivă pentru Secom® și pentru toți stakeholderii noștri. Promisiunea noastră este că acesta nu va fi un demers unic, ci vom continua să ne analizăm și monitorizăm performanța de sustenabilitate, pentru a putea lua cele mai bune decizii, atât pentru companie, cât și pentru cei din jurul nostru”, a adăugat Lucia Costea, cofondator și CEO Secom® Healthcare Group.

Publicarea primului raport de sustenabilitate vine să întărească angajamentul Secom® Healthcare Group de a rămâne o organizație transparentă și deschisă, un partener de încredere pentru toți stakeholderii, un contributor activ la economia locală și un membru implicat al comunității. Toate aceste promisiuni sunt susținute de acțiuni concrete: oferirea unor produse de calitate superioară capabile să susțină un stil de viață sănătos; promovarea acestora în mod responsabil și etic – inclusiv prin continuarea inițiativelor de educare care încurajează consumul responsabil de suplimente alimentare; urmarea unor practici transparente și integre în relațiile cu partenerii de afaceri și mediul profesional. Nu în ultimul rând, Secom® își propune să mențină un mediu de lucru constructiv, care susține dezvoltarea profesională a oamenilor din echipă; să ia măsuri de reducere a impactului asupra mediului, prin utilizarea de materiale reciclate în ambalajele produselor brandului propriu Good Routine® și să aibă o implicare puternică în proiecte cu impact în societate.

Strategia de sustenabilitate a Secom® Healthcare Group se concentrează pe 5 direcții prioritare de acțiune: Etică pentru performanță în afaceri, Calitate pentru sănătate, Dezvoltare pentru echipă, Implicare pentru comunitate, Eficiență pentru mediu, pe fiecare dintre acestea compania asumându-și obiective concrete, pe termen scurt, mediu și lung, care se regăsesc în cadrul raportului de sustenabilitate 2020 & 2021 paginile 112-121.

Despre Secom Healthcare Group

Secom® Healthcare Group este lider de autoritate în soluții de medicină integrativă, care și-a construit pe piața din România o reputație solidă în domeniul importului și comercializării de produse naturale premium pentru sănătate și frumusețe cu ingrediente studiate, certificate si brevetate la nivel global.

Grupul este alcătuit din 3 diviziii: Secom® – divizia business-to-business care gestionează portofoliul de import, Secom® Retail – divizia de business-to-consumer care coordonează lanțul de 16 magazine fizice Secom și e-shop-ul secom.ro și Good Routine® – brandul propriu de suplimente alimentare.

Secom® Healthcare Group are în prezent o echipă de 200 de oameni și un portofoliu propriu și exclusiv de peste 400 produse premium din trei categorii: suplimente alimentare, ceaiuri și cosmetice naturale, realizate de producători internaționali de renume.

Mai multe detalii pe www.secom-healthcare.com.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.