Auchan devine partener în dezvoltarea sustenabilității în industria de retail, alături de Social Innovation Solutions

0

Producători, antreprenori și profesioniști din retail vor avea acces la cursuri de sustenabilitate și climat, în cadrul Academiei de Sustenabilitate. 

Auchan România și Academia de Sustenabilitate au semnat un parteneriat prin care vor fi dezvoltate cursuri de sustenabilitate cu aplicabilitate specifică pentru lanțurile de aprovizionare din industria de retail. Angajamentul părților pentru dezvoltarea și promovarea acestor module educaționale urmărește obiective precum reducerea risipei alimentare, scăderea amprentei de carbon pe întreg lanțul de producție, distribuție și comercializare, dezvoltarea rețelei de producători și parteneri locali și dezvoltarea economiei circulare. 

În contextul în care, în 2022, în România deșeurile alimentare depășeau 2,5 milioane de tone anual, necesitatea eficientizării proceselor din industria de retail pentru respectarea angajamentelor de sustenabilitate devine o prioritate pentru toate entitățile implicate în comercializarea produselor alimentare, de la producători, până la transportatori, distribuitori și comercianții finali.

Un aspect la fel de important pentru Auchan este scăderea generală, pe tot lanțul, a amprentei de carbon pe care activitatea comercială o generează. Cu ajutorul Academiei de Sustenabilitate, 15 experți  și antreprenori din industrie vor contribui la dezvoltarea de materiale educaționale și studii de caz care vor genera transfer de expertiză pe toate componentele unui ecosistem de retail. Parteneriatul va include și un program de granturi pentru a stimula IMM-urile să facă schimbări relevante cu impact pozitiv.

Până în prezent, peste 13.000 de IMM-uri s-au înregistrat gratuit pe platforma Academia de Sustenabilitate unde pot accesa cursul introductiv, dar și un curs dedicat industriei HoReCa.

„Fiecare industrie care investește în sustenabilitate contribuie, pas cu pas, la un viitor mai bun pentru noi toți, atât în mediul de business cât și în societate în general. Parteneriatul dintre Academia de Sustenabilitate și Auchan, un actor important în industria de retail din România, marchează o evoluție necesară și este un semn că ne îndreptăm către modele de business moderne care maximizează respectul față de mediu, resurse și comunități. Ne propunem să investim maximum de know-how în cursul dedicat industriei de retail pentru a avea împreună o contribuție semnificativă la impactul pozitiv pe care vrem să îl creăm în societate.” a declarat Ciprian Stănescu, Președinte Social Innovation Solutions.

Ne-am alăturat proiectului Academia de Sustenabilitate pentru că prin experiența, expertiza și resursele noastre putem să ne susținem partenerii și în general industria de retail în tranziția către îmbunătățirea obiectivelor climatice și a parametrilor de impact asupra mediului. Sustenabilitatea este vitală pentru transformarea modelelor de business actuale, pentru asigurarea perenității companiilor pe termen lung și pentru securizarea resurelor pentru generațiile viitoare.  Alături de Social Innovation Solutions dezvoltăm un ecosistem puternic, prin care construim și consolidăm  parteneriate pe termen lung, cu o viziune împărtășită.a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan România. 

Acest parteneriat cu Social Innovation Solutions face parte dintr-o strategie amplă de sustenabilitate, care vizează aspecte de climat, biodiversitate, economie circulară, risipă alimentară. Demersul este parte din Planul pentru Climat 2030, prin Programul „Parteneri pentru Decarbonizare” prin care împreună cu furnizorii se urmărește decarbonizarea operaţiunilor și a produselor. De asemenea, Auchan a organizat prima ediție Climate Supplier Event sub egida Climate Change Summit, ce a avut ca obiectiv creșterea nivelului de conștientizare privind urgența climatică și dedicată obiectivele de decarbonizare. 

Despre Academia de Sustenabilitate

Academia de Sustenabilitate este un proiect marca Sustainable Futures, activ în România, Bulgaria, Croația și Serbia,inițiat de Social Innovation Solutions alături de Fundația CocaCola.

În România Academia de Sustenabilitate este un proiect susținut de partenerul principalBCR.

Printre partenerii organizaționali se numără Ambasada Sustenabilității în România, Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders, Viitor Plus, Global Shapers Bucharest Hub, WWF România, CCIFER sau SNRB. Proiectul beneficiază de sprijinul organizațiilor internaționale SME Climate Hub, Exponențial Roadmap Initiative, The Rock Group, având ca partener academic Envisia. Academia de Sustenabilitate are o componentă de Advisory Board, un consiliu consultativ care joacă un rol esențial în asigurarea resurselor educaționale de înaltă calitate, relevante și actualizate, astfel încât IMM-urile să poată adopta cele mai bune practici în domeniul sustenabilității și să rămână competitive pe piață.

Despre Social Innovation Solutions

Misiunea Social Innovation Solutions (SIS) este de a susține indivizi și organizații să înțeleagă transformările viitorului și să dezvolte soluții sustenabile de tehnologie, politici publice și antreprenoriale. SIS organizează mai multe programe de educație de sustenabilitate în România și în 3 țări din Europa Centrală și de Est, lucrând cu peste 15.000 de IMM-uri și ONG-uri în programe precum Academia de SustenabilitateTransformator și Sustainability Hub. De asemenea, SIS dezvoltă mai multe platforme de conversații despre sustenabilitate și trenduri de viitor ca ESG Journey sau Climate Change Summit și oferă consultanță și programe de educație în foresight, inovație și sustenabilitate, precum ESG Lab.

Despre Auchan Romania

Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 29 de hipermarketuri clasice, 4 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 7 supermarketuri, magazinul Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 1 magazin în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.  

Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor etc. Printre proiectele pe care compania le-a desfășurat se numără plantarea a 100.000 de copaci prin proiectul Mobilizatron, realizarea filmului “România neîmblânzită”, primul documentar despre natura României, precum și amenajarea a două unități de suport medical pentru pacienții cu forme noncritice de Covid-19. În prezent, Auchan are mai multe proiecte active: Zero Risipă (prin care au fost salvate peste 19 milioane de produse și peste 21.907 tone CO2), Programul național de colectare a uleiului uzat (prin care a colectat și reciclat peste un milion de litri de ulei), Programul de Sustenabilitate Personală, precum și multe alte acțiuni menite să ajute mediul înconjurător și societatea.

Despre autor

avatar

Ciprian Stanescu is Managing Partner of Social Innovation Solutions - an organization offering support & consultancy for NGOs and corporations on social impact, future trends and innovation. SIS also manages a variety of educational programs and business competitions for youth like Social Impact Award and Future Makers, working with over 2800 youth and incubating 70 start-ups each year. Ciprian worked 2 years for Ashoka Romania, part of the largest global organisation supporting social innovation and 10 years he worked for the Aspen Institute Romania. He is a Global Shaper Alumni of the World Economic Forum and co-founder of Global Shapers Bucharest Hub. In 2017 he started teaching a class in Futurism at The Entrepreneurship Academy as well as developing a series of conferences on the future - Innovations for Tomorrow/ Future Summit. Ciprian is currently doing his PhD in International Economics in Bucharest and holds an MA in Political Science from the Central European University.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.