Jocuri despre reciclare și premii pentru participanții la festivalul Electric Castle pregătite de ASAP România în parteneriat cu Lidl România. Parcul eco de distracții, pentru al treilea an consecutiv, la Bonțida
Parcul eco de distracții, ASAP Recycling Park, revine la Electric Castle, pentru al treilea an consecutiv. După ce peste 30.000 de persoane au participat în 2022 și 2023 la activitățile pe teme de reciclare propuse de ASAP România în parteneriat cu Lidl România în cadrul festivalului, alte zeci de mii sunt așteptate și în acest an, în perioada 17-21 iulie, la Bonțida, să se bucure de jocuri care încurajează acțiunile sustenabile și să câștige premii.
Astfel, de miercuri până duminică, între orele 12:00-20:00, cei prezenți la ediția cu numărul 10 a festivalului Electric Castle au timp să descopere toate jocurile și activitățile pregătite de ASAP România. Cu mare succes la public în anii anteriori, Roata Reciclării revine în 2024 la Electric Castle, precum și jocul Adevăr sau Reciclare. Dacă primul joc se bazează pe noroc, căci doar printr-o învârtire a roții, participanții pot câștiga merch-ul ASAP (tricou sau tote bag) sau ASAPUNCTE, al doilea ridică la fileu întrebări sau provocări pe teme de reciclare, unde informațiile pe zona de sustenabilitate ar putea fi de real ajutor în acumularea de puncte.
Și agilitatea le va fi antrenată participanților printr-un joc de memorie, unde trebuie să caute seturile de câte două ilustrații identice, imprimate cu obiecte ce pot fi reciclate. Nelipsită în general din acțiunile și workshopurile programului ASAP România, distracția va fi garantată în fiecare activitate din cadrul ASAP Recycling Park, dar mai ales în jocul Stand a bottle.
„Când valorile și obiectivele pe zona de sustenabilitate sunt împărtășite și au sens comun, parteneriatele se conturează frumos, ba mai mult, dăinuie peste ani. Suntem pentru al treilea an consecutiv prezenți la Electric Castle cu ASAP Recycling Park, acolo unde publicul are simț civic și ne place asta! Îmi doresc ca parcul eco de distracții pe care-l readucem în inima festivalului să fie pentru fiecare <<cârligul>> de care are nevoie, ori în a conștientiza impactul nostru, al tuturor, față de mediu, ori în a duce o viață mai sustenabilă sau măcar din curiozitatea de a descoperi ce facem, ce obiective avem prin programul nostru și, nu în ultimul rând, să se distreze jucând împreună cu noi activitățile propuse”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.