Ultimele locuri la prima conferinţă susținută de academician Georgeta Filitti

Evenimentul, susţinut de doamna academician Georgeta Filitti, este dedicat Familiei Cantacuzino şi va avea loc la Hanul lui Manuc

by Fundatia Calea Victoriei

Înscrie-te și ocupă unul dintre ultimele locuri la prima conferinţă din cadrul noului proiect ISTORIA ROMÂNILOR PRIN FAMILII” inițiat de Fundația Calea Victoriei.

Evenimentul, susţinut de doamna academician Georgeta Filitti, este dedicat Familiei Cantacuzino şi va avea loc la Hanul lui Manucmonument emblematic din secolul al XIX-lea, care a fost moştenit de către această familie.

Familia Cantacuzino este o familie cu origini în Imperiul Bizantin, care se stabileşte în secolul al XVI-lea în Ţara Românească. A dat doi domnitori şi numeroase personalităţi publice, despre care istoricul Georgeta Filitti ne va povesti:

 Şerban Cantacuzino – fondatorul primei şcoli româneşti din Bucureşti şi ctitorul bisericilor Fundenii Doamnei şi al Mănăstirii Cotroceni. A stabilit unitatea de măsură numită stânjen. Din vremea lui se păstrează una dintre cele mai vechi cărţi de bucate de la noi.

„Nababul” – Gh. Grigore Cantacuzino – care a fost prim-ministru conservator, proprietarul unuia dintre cele mai frumoase palate de pe Calea Victoriei, astăzi Muzeul George Enescu.

Ion Cantacuzino – medic microbiolog, creatorul Institutului Cantacuzino, institut aflat pe picior de egalitate cu Institutul Pasteur din Paris, cel mai mare producător de seruri şi vaccinuri de la începutul sec XX în Europa de Est.

Prinţesa Alexandrina Cantacuzino – a condus Societatea Femeilor Ortodoxe – o societate foarte eficientă în perioada interbelică.

 Ecaterina Cantacuzino, soția Nababului, cea care a înfiinţat Căminul de copii Sfânta Ecaterina, singura instituţie românească omologată pe plan internaţional în interbelic, pentru felul exemplar în care erau crescuţi copiii orfani, cărora li se oferea sprijin şi după vârsta majoratului, pentru a putea urma o carieră sau alege o profesie decentă.

Maruca Cantacuzino – nora Nababului şi mama lui Bîzu (Constantin) Cantacuzino aviator, prietenul pilotului francez Antoine de Saint-Exupéry. Maruca a fost soţia lui Mihai Cantacuzino Ministru de Justiţie şi primar al Bucureştiului. Prin testament Maruca, cea care prin a doua căsătorie devine soţia lui George Enescu, lasă palatul Cantacuzino statului român, cu condiţia de a deveni Muzeul George Enescu.

Vom afla în cadrul conferinţei mai multe despre această familie ilustră şi despre moşiile sale – Micul Trianon de la Floreşti, Castelul de la Buşteni etc.

La final, participanţii se vor bucura de socializare, gustări şi deliciosul vin oferit de Jidvei.

Proiectul „ISTORIA ROMÂNILOR PRIN FAMILII” este realizat cu sprijinul CPI Property Group şi  JIDVEI.

Evenimentul va avea loc la Hanul lui Manuc, Str. Franceza nr. 62, Bucuresti, Sector 3.

Înscrieri aici.

You may also like

Leave a Comment