Turneul “West meets East” ajunge la finalul călătoriei. Va invităm, pe 17 octombrie, la ultima parte a trilogiei ce sărbătorește proiectul inițiat de Ravi Shankar și Yehudi Menuhin în 1967. Concertul de anul acesta aduce pe scenă un violonist spectaculos și muzici noi, inspirate de spațiul Transilvaniei.
Reprezentantul Vestului va fi creativul, impetuosul și virtuozul violonist francez Gilles Apap, foarte apreciat de Yehudi Menuhin, iar trioul de muzicieni indieni care vor aduce în mijlocul nostru exotismul și misterul Estului rămâne același ca în anii precedenți: Udhai Mazumdar (la tabla), Rohan Dasgupta (la sitar) și Bhaskar Das (la flaut).
Repertoriul va include Tenderness și Twilight mood, două compoziții de Ravi Shankar recuperate de pe albumele inițiale “West meets East”, ce vor fi prezentate în primă audiție în România.
În dialog, se vor auzi compoziții clasice românești inspirate de folclorul Transilvaniei, în aranjamente inedite pentru vioară și instrumente indiene, imaginate de Udhai Mazumdar, discipol al lui Ravi Shankar.
În această nouă întâlnire muzicală între Vest și Est, alături de muzica clasică a Indiei de Nord, așa cum putea fi ea auzită în palatele maharajahilor, vor fi interpretate piese de Béla Bartók și George Enescu, compozitori aleși de Yehudi Menuhin să reprezinte Occidentul în cadrul proiectului de acum 52 de ani.