The Underground Youth revine la București cu un nou album

0

Una dintre cele mai apreciate formații post-punk actuale, The Underground Youth revine în concert la București – sâmbătă, 15 iunie, de la ora 21, la Control Club – în cadrul turneului pentru promovarea celui mai recent album, Nostalgia’s Glass.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventbook.

Înființată în 2008, la inițiativa lui Craig Dyer, The Underground Youth are în palmares 11 albume de studio și 4 EP-uri, fiind cunoscută pentru sound-ul unic, post-punk melancolic & cinematic, cu influențe psihedelice. În 2016, trupa s-a relocat din Manchester la Berlin și în prezent este formată din Craig Dyer (voce / chitară), Olya Dyer (tobe), Leonard Kaage (chitară / producție) și Samira Zahidi (chitară bas). Învăluită într-o estetică dark, inspirată din cinematografia de artă, The Underground Youth și-a clădit o comunitate globală de fani, datorită turneelor extensive în Europa, Asia și America de Nord.

Cel mai recent album al trupei, Nostalgia’s Glass (Fuzz Club, 2023), propune o retrospectivă originală a release-urilor anterioare. „Scopul a fost să producem o colecție de piese noi care aduc un omagiu repertoriului nostru de până acum, analizând elementele pozitive și negative ale nostalgiei și mai ales romantizarea trecutului – fie că este vorba de politica unei țări, de moștenirile controversate lăsate de vedete ale muzicii și cinematografiei, sau de idealizarea sentimentală a unor relații toxice, demult încheiate”, spune liderul trupei, Craig Dyer.

https://the-underground-youth.bandcamp.com/

The Underground Youth – I Thought I Understood (video) : https://youtu.be/nPpUIqzcvXc 

Concertul The Underground Youth de la București este organizat de Control Club și Liveland. Facebook event: https://www.facebook.com/events/1440463076856787/

Biletele, în valoare de 80 de lei, sunt disponibile online pe Eventbook.ro (https://eventbook.ro/music/bilete-theunderground-youth-15-iunie-2024), în rețeaua partenerilor Eventbook, precum și în seara evenimentului, la intrare: Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.