După micii de 1 mai şi marile migraţii de tip transhumanţă, românul cu gust de film este invitat la festival. De film european. ICR organizează ediţia a XIII-a a festivalului de film în perioada 7-31 mai 2009 în 4 oraşe: Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Iaşi. Film să fie că europeni suntem deja! 🙂
Ediţia a XIII-a, 7-31 mai 2009
f i l m e _d e _ t o t _ f e l u l

„Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, va avea loc în perioada 7-31 mai 2009 în Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Iaşi. Festivalul îşi propune, şi prin această ediţie, să celebreze, în luna mai, diversitatea europeană, oferind publicului cinefil filme de tot felul, marea majoritate în premieră în România. Deschiderea festivalului va avea loc la Bucureşti, joi, 7 mai, ora 19.30, la Cinema PRO, cu proiecţia multpremiatului Gomorra (2008), în regia lui Matteo Garrone, după romanul omonim al lui Roberto Saviano. Autorul se află de la sfârşitul anului 2006 sub protecţia poliţiei ca urmare a ameninţărilor primite de la capii lumii interlope din Italia după publicarea cărţii. În cadrul Festivalului va avea loc şi premiera oficială a filmului Cea mai fericită fată din lume (2009), debutul în lungmetraj al regizorului Radu Jude.” Continuarea articolui pe site-ul
Institutului Cultural Român