Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Curs online de Istoria muzicii, de la Renaştere la Modernism

0

Descoperă cele mai frumoase şi interesante momente ale muzicii clasice la cursul online Istoria muzicii, de la Renaștere la Modernism, pe care Fundația Calea Victoriei îl organizează din 5 octombrie, ora 19.00.

Radu Mihalache îți spune povestea unor lucrări muzicale și a unor compozitori celebri despre care sigur ai auzit, dar pe care poate încă nu i-ai ascultat. După cele cinci întâlniri de curs vei înțelege mai bine ce se întâmplă pe scena unei săli de concerte și te vei apropia un pas în plus de frumusețea și sensibilitatea acestui gen de muzică.

Temele celor cinci întâlniri ale cursului despre istoria muzicii sunt:

1. Primăvara, vremea Renaşterii – Într-o perioadă în care toată cultura europeană a ieşit dintr-o amorţeală medievală, muzica se află într-o continuă căutare a unei identităţi proprii. Apar primele partituri tipărite, polifonia înfloreşte, muzica laică se dezvoltă, convieţuind în armonie cu muzica religioasă. Este o vreme a noilor posibilităţi. Nume cheie: Orlando di Lasso, Giovanni Giovanni Pierluigi da Palestrina, Tomás Luis de Victoria, John Dowland.

2. Vara, cu soarele Barocului – Un adevărat punct de cotitură pentru muzica occidentală este produs de apariţia operei. Cântăreţii devin superstarurile vremurilor, lumea se învârte în jurul lor. În acelaşi timp, muzica instrumentală cunoaşte o dezvoltare fără precedent, apar multe dintre genurile şi formele pe care le recunoaştem şi astăzi. Nume cheie: Claudio Monteverdi, Antonio Vivaldi, Georg Friedrich Händel, Johann Sebastian Bach.

3. Toamna, stabilitatea Clasicismului – Viena secolului al XVIII-lea este inima vie a artei sunetelor. Tot ce a primit din trecut şi va propaga spre viitor trece prin sensibilitatea şi iscusinţa compozitorilor care au vieţuit şi activat aici. Se stabilizează genurile şi formele muzicale, se defineşte orchestra „clasică”. Nume cheie: Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven.

4. Iarna, viforul Romantismului – După o perioadă liniştită trebuie să urmeze şi una agitată. Creatorul începe să ocupe primul plan, sentimentele sunt transmise mai pregnant şi mai clar ca niciodată. Totul se transformă, opera ia o nouă faţă, muzica îşi defineşte umbre şi lumini pe care nu le-a avut niciodată, tonalitatea este împinsă la limitele ei. Nume cheie: Franz Schubert, Johannes Brahms, Richard Wagner, Giuseppe Verdi.

5. Anotimpul X(X), Modernismul – Un nou început, în care „everything goes”… Este o vreme a experimentului, în care autorii rup normele, îşi închipuie lucruri nemaiauzite, se uită către tărâmuri neexplorate, ascultă ecourile trecutului. Fac muzică altfel. Nume cheie: Claude Debussy, Igor Stravinski, Sergei Rahmaninov, Arnold Schönberg.

Cursul are 5 întâlniri și are loc online, în seri de luni, de la 19.00 la 21.00. Ca să participi, plătește online taxa – 375 de lei. Cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail linkul unde poți urmări cursul. Dacă ai și alte întrebări, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur „delicatese culturale”, impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.