Kaufland România investește 200.000 de euro în programul de prevenire a abandonului școlar în județul Timiș, desfășurat de United Way

0

Începând cu luna aprilie 2022, United WayRomânia și Kaufland România desfășoară proiectul „Educație pentru viitor”, dedicat copiilor aflați la risc de abandon școlar din județul Timiș. Pe parcursul anului, 750 de copii din medii dezavantajate, părinții lor și cadrele didactice care lucrează cu ei vor beneficia de sprijin. Valoarea finanțării oferite de Kaufland România pentru proiectul derulat de Fundația United Way România este 200.000 de euro.

Scopul proiectului „Educație pentru viitor” este de de a sprijini copiii vulnerabilli pe traseul lor educațional, printr-o metodă integrată de intervenție, ce cuprinde activități de tip școală după școală, precum și implicarea adulților din viața copiilor în a forma o rețea de susținere și încurajare. Astfel, prin prevenirea eșecului și abandonului școlar este susținută educația comunităților și creșterea nivelului de reușită al membrilor săi.

Concret, în centrele comunitare sunt organizate activități educaționale formale și non-formale. Un rol aparte îl are tutoratul prin care elevii mai mari îi ajută pe colegii mai mici la teme. De asemenea, părintii sunt consiliați și primesc îndrumare profesională pentru a putea oferi un mediu familial corespunzator. Pentru a lucra eficient cu copiii și familiile vulnerabile, cadrele didactice beneficiază, la rândul lor, de sesiuni de formare” – explică Ada Gabor, office manager Timișoara, al United Way Romania.

Pe parcursul anului 2022, 750 de copii, 150 de părinți și 30 de cadre didactice vor beneficia de sprijin în cadrul proiectului „Educație pentru viitor”.

Toți copiii au dreptul la educație, indiferent de mediul din care provin sau ce posibilități au familiile lor. Când acest drept este încălcat, este de datoria noastră să ne implicăm. Noi la Kaufland România credem că implicarea face diferența, iar acest proiect va face diferența în viața a 750 de copii care se vor bucura cu adevărat de dreptul lor la educație”, a completat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Cele 5 centre comunitare în care copiii proveniți din familii vulnerabile participă la activitățile propuse se află în raza municipiului Timișoara, comuna Bucovăț, oraș Gătaia, sat Carani și comuna Sânandrei. Acestea au fost selectate pe baza nevoii crescute de sprijin, precum și pe baza deschiderii spre colaborare a autorităților locale.

Principalele activități din proiect dedicate copiilor sunt: școală după școală în timpul căreia copiii primesc o masă caldă, dar si sprijin educațional, învățare non-formală în cadrul căreia elevii își dezovolta abilitățile și competențele prin activități de tip: cluburi de creativitate și socializare, cluburi de dezvoltare personală, Cluburi STEM, educație financiară, activități sportive etc și tutorat prin care copiii cu rezultate școlare bune acordă ajutor la teme sau la recuperarea lacunelor școlare beneficiarilor din proiect.

Părinții participă la: sesiuni de educație parentală bazate pe curricula dezvoltată anterior de United Way Romania care ating teme precum managementul stresului și furiei, dezvoltarea relației bazate pe încredere, dezvoltarea copilului, comunicare, educație si disciplinare pozitivă, activități educaționale părinte–copil care facilitează exprimarea emoțiilor, trăirilor, temerilor și dorințelor, într-un mediu sigur, facilitat de specialiști, oferindu-li-se posibilitatea copiilor de a evolua în siguranță și de a învăța din experiența inedită alături de părinți, dar și părinților de a face schimb de experiență între ei precum și sprijin și îndrumare profesională, inclusiv cursuri de calificare și suport pentru găsirea unui loc de muncă.

Cadrele didactice beneficiază de formare pentru dobândirea de competențe în lucrul cu copii și familii vulnerabile, pe baza unui curriculum elaborat de UWRo, „Managementul sistemic al clasei de elevii”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării in 2020.

Despre United Way România

United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei rețele extinse de parteneri din comunitate – ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari – să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 11.500 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.500 de donatori individuali, 40 de donatori majori și peste 100 de companii.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.