125
Cluj-Napoca. 33 de organizații din domeniul ocupării și formării sunt mai pregătite acum să contribuie la incluziunea pe piața muncii din România, după ce au participat, timp de doi ani, într-un proiect dedicat sectorului. Inițiativa poartă titlul Parteneriat pentru Ocupare 2.0 și a fost implementată de Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj în parteneriat cu Fundația World Vision România, fiind cofinanțată de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Educație și Ocupare 2021–2027.
Proiectul a pornit de la o nevoie reală: organizațiile active în domeniul ocupării au potențial, dar le lipsesc uneori instrumentele, conexiunile și expertiza pentru a crește. Ca răspuns, începând cu anul 2024, fiecare organizație a primit sprijin concret pentru ca să-și îmbunătățească serviciile de ocupare, să-și digitalizeze procesele și să crească din punct de vedere organizațional.
Formare, conexiuni și bune practici internaționale pentru 90 de specialiști
Peste 90 de specialiști au participat la ateliere dedicate îmbunătățirii serviciilor de ocupare și digitalizării, dar și la două vizite de studiu internaționale, la Bruxelles (Belgia) și Torino (Italia), unde au descoperit modele de bune practici din care să se inspire pentru propriile proiecte.
„Pe parcursul implementării proiectului, am construit mai mult decât activități și rezultate măsurabile. Am construit relații, încredere și o rețea de organizații care împărtășesc experiențe, bune practici și o viziune comună despre cum putem răspunde mai bine nevoilor oamenilor vulnerabili și provocărilor pieței muncii. Suntem într-o perioadă în care piața muncii se schimbă rapid, prin digitalizare, tranziția verde și noi cerințe de competențe, și este important să investim în capacitatea ONG-urilor de a sprijini persoanele vulnerabile și de a contribui activ la construirea unui viitor al muncii mai incluziv și mai adaptat nevoilor reale ale comunităților”, spune Andreea Suciu, coordonatoarea proiectului din partea Fundației Civitas pentru Societate Civilă Cluj.

