Finanțarea nerambursabilă (inter)națională Start-Up Nation 2024-2025

0

Program de cursuri de antreprenoriat și finanțare pentru dezvoltarea de startupuri, structurat pe 2 piloni. Primul („Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor”) are un buget de 295,75 milioane € și vizează 25.000 de persoane sub 30 de ani din toată țara, indiferent de statutul pe piața muncii, inclusiv persoane reîntoarse în țară din diaspora; cel puțin 10% dintre locuri vor fi destinate minorității rome.

Al doilea pilon („Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă”) are un buget de 150,43 milioane € și vizează 4.600 de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani, indiferent de statutul pe piața muncii, dar și persoane reîntoarse în țară din diaspora sau care au statut de persoană inactivă/dezavantajată pe piața muncii, fără limită de vârstă (din orice zonă a țării cu excepția București-Ilfov). După etapa cursurilor de formare, absolvenții vor înființa firme, iar circa 7.750 dintre acestea vor primi finanțare.

Ce oferă: Cursuri gratuite de formare și finanțări nerambursabile de până la 250.000 de lei, pentru dezvoltarea unei afaceri, acoperind până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor depuse. Beneficiarii au obligația de a menține activitatea 3 ani și de a ocupa minimum 2 locuri de muncă timp de cel puțin 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare.

Înscrierile pentru cursuri și finanțare se fac pe minimis.imm.gov.ro.

Înscrierile la cursuri încep pe 15 aprilie 2025. Și Impact Hub Bucharest organizează cursuri online: caută Asociația ROPOT pe platformă și află mai multe despre Start-Up Nation din articolul nostru complet!

Despre autor

avatar

Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3.000 de membri în București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.