Farmexim și Help Net, parte a PHOENIX group, au derulat în 2021 proiecte pentru mediu, sănătate și comunitate

0

București, 20 Septembrie 2022 – Farmexim și Help Net, parte a PHOENIX group, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale din Europa, cu activitate în 25 de țări, au implementat în anul 2021 o serie de proiecte și măsuri menite să contribuie la acțiunea climatică, economia circulară, sustenabilitatea în business, implicarea socială, diversitatea și egalitatea de șanse, care sunt prezentate în Rapoartele de Sustenabilitate publicate de cele două companii.

Măsuri pentru reducerea amprentei de carbon

Eficiența energetică a fost una dintre direcțiile de acțiune ale Farmexim și Help Net pe parcursul anului 2021, concretizată prin modernizarea sistemului de iluminat, un sistem de măsurare a temperaturii în toate clădirile, precum și reînnoirea flotei de mașini, prin achiziția de vehicule care respectă noile norme de poluare, dublată de un stil de condus bazat pe date și principii ecologice de consum. Astfel, farmaciile Help Net au trecut în întregime la iluminatul cu LED pentru unitățile nou deschise, iar șoferii conduc pe rute optimizate din punct de vedere al distanței și sunt atenți la consumul de combustibil, cu scopul de a reduce emisiile. De asemenea, atât Farmexim, cât și Help Net transpun local un sistem al grupului de înregistrare cu exactitate a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES).

Măsuri în sprijinul economiei circulare

În anul 2021, Farmexim și Help Net au folosit hârtie reciclată în sediile administrative și în depozite, iar consumul de plastic a fost diminuat prin înlocuirea foliilor de plastic tradiționale utilizate pentru distribuție cu unele mai subțiri, în cazul Farmexim. De asemenea, pungile de plastic tradiționale au fost înlocuite cu unele rezultate din compost, compania renunțând la utilizarea pungilor de plastic realizate din materiale nereciclate. În ceea ce privește livrările de la depozite către farmacii, acestea se realizează în cutii din mase plastice reutilizabile, având o durată de exploatare mare, minimizând generarea de deșeuri.

În calitate de distribuitor și retailer de medicamente, Farmexim și Help Net au obligația de a scoate din circuitul mărfurilor produsele expirate și cele cu ambalaj deteriorat prin distrugerea lor profesională, dar și datoria morală de a crește conștientizarea populației cu privire la modul optim de gestionare a deșeurilor farmaceutice. În farmaciile Help Net, se colectează medicamente expirate de la populație, care sunt distruse ulterior conform unor proceduri standard.

În ceea ce privește deșeurile non-farmaceutice, Farmexim și Help Net colectează și reciclează selectiv deșeurile metalice, electronice, carton și hârtie.

În slujba pacienților în timpul pandemiei

Farmaciile Help Net au fost în prima linie de ajutor pentru pacienții români prin organizarea centrelor de recoltare autorizate în vederea testării COVID. Totodată, Help Net a dezvoltat aplicația HelpLine pentru a veni în sprijinul pacienților infectați cu virusul SARS-COV2 prin intermediul unei rețele de medici și a infrastructurii de livrare a medicamentelor necesare.

Angajament față de oameni și societate

Cu o cultură organizațională fundamentată pe drepturile omului, egalitate de șanse și diversitate, grupul Farmexim | Help Net și-a propus, în acord cu politica PHOENIX, să fie cel mai bun furnizor de servicii integrate de sănătate la nivel local. Motivarea și creșterea nivelului de satisfacție în rândul angajaților reprezintă baza strategiei de resurse umane la nivel de grup, programele de training fiind o parte importantă a acțiunilor organizației și în România. În 2021, 395 de angajați ai grupului Farmexim/ Help Net au beneficiat de 7956 de ore de curs, în demersul continuu de recunoaștere a potențialului și de încurajare a dezvoltării profesionale.

Preocupate de creșterea nivelului de sănătate al pacienților români, Farmexim și Help Net s-au implicat pe parcusului anului 2021 în proiecte care servesc binelui comun, atât prin sprijinul oferit organizațiilor non-guvernamentale, cât și prin mobilizarea angajaților pentru cauze sociale care vizează sănătatea sau îngrijirea categoriilor defavorizate. Astfel, grupul și-a concentrat eforturile în două direcții: donația de medicamente, dispozitive și medicamente de uz general către organizații non-guvernamentale și sprijinirea copiilor cu nevoi speciale dintr-un centru de îngrijire prin înființarea unui cabinet medical. Parteneri în aceste proiecte au fost asociația Pro Vita, Asociația CONIL și Asociația Ateliere fără Frontiere.

Suntem dedicați sănătății și calității vieții oamenilor din comunitățile unde activăm și ne dorim ca, prin tot ceea ce facem, să oferim pacienților, dar și angajaților noștri, cele mai bune condiții și standarde înalte de operare. Suntem un grup cu know-how european, cu pasiune pentru inovație și tehnologie și o mare prețuire pentru comunicare și empatie”, a declarat Nikolay Kolev, Managing Director al Farmexim și Help Net.

Informații suplimentare | www.farmexim.ro | www.helpnet.ro | www.phoenixgroup.eu

Farmexim S.A. este primul importator și distribuitor de produse farmaceutice înființat în 1990 în România care asigură acoperire națională prin centrul logistic central de la Balotești și punctele de lucru din principalele orașe ale țării.

Înființată în 1998, compania Help Net Farma S.A. operează unul dintre cele mai mari lanțuri de farmacii din România. Farmaciile Help Net se află în top 3 lanțuri farmaceutice, la nivel național.

PHOENIX group, cu sediul la Mannheim, în Germania, este furnizor de servicii de sănătate, lider în Europa. Cu o prezență activă în 25 de țări, având o acoperire geografică unică în întreaga Europă, și cu aproximativ 40.000 de angajați, concernul german contribuie esențial la serviciile integrate de sănătate.

PHOENIX group operează 158 de puncte de lucru care oferă servicii de wholesale și pre-wholesale, furnizând medicamente și produse de sănătate către farmacii și instituții medicale.

Cu aproximativ 13.000 de farmacii membre, PHOENIX Pharmacy Partnership este umbrela pentru o rețea europeană formată din 13 programe de cooperare și parteneriat în 16 țări.

Sub marca de servicii „All-in-One„, compania oferă servicii către industria farmaceutică, de-a lungul întregului lanț de aprovizionare.

PHOENIX group operează peste 2.800 de farmacii proprii în 14 țări europene, sub brandurile BENU, APOTEK 1, Rowland Pharmacy și Help Net.

El Pharma S.R.L. este cea mai nouă entitate a PHOENIX group în România, înființată în 2021, cu scopul de a dezvolta noua direcție de servicii pentru companii din domeniul farmaceutic, sub umbrela All-in-One.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.