În perioada 8-12 aprilie, 10 din cele 105 tinere femei din România, Ungaria și Croația participante în CAPSULE, programul european Erasmus+ care sprijină dezvoltarea spiritului antreprenorial feminin, au avut parte de o experiență imersivă, atent concepută astfel încât să echipeze antreprenoarele aflate la început de drum cu abilități de afaceri esențiale.
Bootcampul CAPSULE de la București a inclus activități de socializare și oportunități de networking, precum și workshopuri conduse de experți pe teme variate, de la management financiar și strategii de marketing la branding personal și echilibru între viața personală și cea profesională.
CAPSULE este un program european Erasmus+, organizat în România, Ungaria și Croația de către Impact Hub Bucharest, Impact Hub Budapest, Impact Hub Zagreb și Career Shift. Programul vizează tinere femei cu vârsta între 18 – 28 de ani care sunt interesate să-și dezvolte o afacere și sunt la începutul carierei profesionale.
„Antreprenoriatul feminin nu este doar un motor al inovației și creșterii economice; este, de asemenea, o piatră de temelie în construirea unei societăți echitabile și diverse. Prin CAPSULE, ne angajăm să deschidem porțile pentru o nouă generație de femei antreprenoare, să le oferim acces la resurse, mentorat și o comunitate de sprijin, ajutându-le să-și transforme viziunile în realitate”, a declarat Vlad Craioveanu, CEO și Cofondator Impact Hub Bucharest.
Bootcampul CAPSULE a fost o experiență intensivă de cinci zile, concepută special pentru antreprenoarele la început de drum, cu scopul de a le oferi competențele esențiale necesare navigării peisajului antreprenorial.
Participantele au învățat cum să creeze modele de pricing care să reflecte adevărata valoare a produselor oferite, precum și să-și valideze ideea de business în contextul pieței (product-market fit). De asemenea, au dobândit cunoștințe practice pentru elaborarea mesajelor de marketing convingătoare și tehnici concrete de vânzare pentru extinderea bazei de clienți și au învățat să-și construiască un brand personal puternic, care rezonează cu audiențele lor și le diferențiază pe piață.
Programul a inclus și strategii pentru echilibrarea businessurilor antreprenoriale cu bunăstarea personală, cultivând reziliența și succesul pe termen lung. Bootcampul a facilitat conexiuni semnificative, creând oportunități de networking și colaborare, și a încurajat reflecția și planificarea acțiunilor, oferind o platformă pentru participante de a împărtăși experiențe și de a contura pași acționabili pentru călătoria lor antreprenorială.
“CAPSULE nu este doar un program de învățare, ci un întreg ecosistem și o comunitate prin care susținem tinerele femei antreprenor să-și definească misiunea de viață, să-și dezvolte abilitățile în antreprenoriat și să-și transforme din vis în realitate ideea de business. La Career Shift, credem că succesul în business nu poate să existe fără o mare doză de self-awareness și capacități de self-leadership. Design-ul acestui bootcamp și al întregului program se bazează pe aceste principii, dar și pe ideea că, dincolo de teorie, învățarea practică și personalizată este esențială. Prin rețeaua noastră de traineri, coachi și mentori, cu experiență în business și antreprenoriat, ne bucurăm să contribuim, alături de toți partenerii programului, la această călătorie de învățare pentru cele 105 participante.” Mihai Zânt, Co-fondator CareerShift.ro
Ce spun participantele
Bootcampul CAPSULE a reprezentat una dintre cele mai valoroase experiențe din dezvoltarea mea profesională de până acum. Pe lângă cunoștințele legate de aspectele financiare și de marketing ale businessului meu de doula, am acumulat o mulțime de insighturi despre cum îmi pot îmbunătăți aptitudinile de prezentare și de networking. În plus, am aflat despre câteva instrumente practice care mă vor ajuta să stabilesc un mai bun echilibru între muncă și viața personală. Per total, mă simt cu adevărat recunoscătoare pentru această oportunitate și pentru ocazia de a fi întâlnit această comunitate de tinere antreprenoare și viitoare antreprenoare. – Karla Čečura Hojsak, Autentičan Porod, Croația
Participarea mea la bootcampul din programul CAPSULE a fost o experiență întregitoare, pregătindu-mă în mod substanțial pentru lansarea restaurantului meu, Magnolia Cuisine. Am dobândit cunoștințe esențiale despre planificarea financiară și importanța acesteia. Am descoperit metode inovatoare de promovare potrivite pentru un restaurant vegan. Sesiunile dedicate echilibrului dintre viața personală și cea profesională mi-au oferit oportunitatea de a mă conecta cu celelalte participante și de a beneficia de energia pozitivă, feminină a grupului. Mă simt mult mai încrezătoare și extrem de recunoscătoare pentru această experiență. – Florentina Lica, Magnolia Cuisine, România
Sunt inginer chimist și produc cosmetice naturale pentru baie. M-am înscris în programul CAPSULE pentru că am vrut să devin mai bună în tot ceea ce fac. Acest bootcamp m-a învățat să-mi văd afacerea într-o structură. Dar, în timp ce mi-am făcut planul financiar, strategia de marketing și multe altele, am avut ocazia să mă conectez cu antreprenoare inspiraționale! Am putut descoperi cum funcționează alte afaceri, care sunt greutățile lor și am învățat din experiența și greșelile altora. Sunt foarte recunoscătoare pentru această oportunitate, pentru experiență, pentru toată echipa CAPSULE și pentru că le-am cunoscut pe celelalte participante! – Anita Döme, fondatoare Any Lab, Ungaria