Zilele Porților Deschise @ Facultatea de Limbi și Literaturi Străine București

0

Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București organizează în acest an mult așteptatul eveniment Zilele Porților Deschise”, în perioada 15-26 aprilie pentru cei care vor vrea să aplice la un Master, respectiv 13-24 mai pentru Licență.

Facultatea își va deschide porțile în format online prin intermediul unor webinare informative și interactive, iar persoanele interesate vor putea să descopere secretele fiecărei specializări. Întâlnirile online vor fi ținute de profesori entuziasmați să răspundă la orice întrebare și care vor introduce participanții în tainele limbii străine pe care o predau. De asemenea, elevii vor primi o serie de informații administrative care vor contura imaginea viitorului lor academic.

ZPD își propune să îi ajute pe cei care doresc să urmeze un program de Licență sau de Master în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine. Astfel, fiecare persoană ce alege să se alăture webinarelor primește toate informațiile necesare despre multitudinea de limbi pusă la dispoziție de către facultate.

În continuare, vă prezentăm o serie de păreri oferite de participanții și organizatorii evenimentului care vor sublinia impactul acestuia:

„În urmă cu doi ani, am avut privilegiul să fiu speaker și să particip la webinarele Zilelor Porților Deschise, iar, anul trecut, am coordonat cu mare entuziasm acest proiect care a ajuns să-mi fie foarte drag. 

Îmi doresc să încurajez toți elevii și studenții care vor să își aleagă mai ușor viitoarea specializare să participe la aceste întâlniri online. Ediția de anul trecut a fost un real succes și m-a încântat să văd atâția elevi sau studenți dornici să afle mai multe despre fiecare secție chiar de la profesorii participanți. 

Acest proiect este foarte important atât pentru facultatea noastră, cât și pentru elevi, pentru că este primul contact pe care îl pot avea cu mediul academic. Ca de fiecare dată, profesorii secției și voluntarii ASLS vor sta la dispoziția lor, gata să le răspundă la orice întrebare.

Îi încurajez pe toți cei interesați de un program de Licență sau de Masterat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine să participe și să adreseze cât mai multe întrebări. Sunt convinsă că ediția de anul acesta va fi de mare ajutor tuturor pentru a-i îndruma să decidă asupra viitorului lor parcurs la Limbi Străine!” Laura Teodorescu, Coordonator ZPD 2023.

Zilele Porților Deschise a fost primul meu proiect în calitate de Coordonator și, inițial, nu știam la ce să mă aștept. Totuși, am strâns o echipă de minunată, ne-am ajutat reciproc și așa am reușit să facem un eveniment de succes. 

ZPD este un proiect despre și pentru elevi și consider că acest lucru s-a îndeplinit anul trecut pentru că am avut oportunitatea să îi vedem la webinare și la prezentările fizice în licee. Prezentările secțiilor s-au desfășurat în mediul online, iar acest lucru, cum spuneam, a avut un impact pozitiv, reușind să ajungem la cât mai mulți elevi interesați de Limbi Străine.

Luând în considerare reușitele pe care le-am avut anul trecut, ediția 2024 se așteaptă să aducă pe atât de mulți elevi și studenți din toată țara. Vă așteptăm cu drag!” Diana Avădănei, Coordonator ZPD 2023

Am ales să mă înscriu în echipa ZPD tocmai datorită fascinației pe care am avut-o față de acest proiect anul trecut, când am participat ca elev de clasa a XII-a.

Mă bucur enorm că am ocazia să fiu acum în “partea opusă a scenei” și îmi propun să le ofer viitorilor studenți și masteranzi tot sprijinul de care au ei nevoie pentru a avea un parcurs cât mai lin în trenul care circulă în direcția FLLS. 

În ce constă acest sprijin, mai concret? Echipa ZPD dorește să le ofere celor interesați toate informațiile de care au nevoie printr-o serie de webinarii pentru fiecare specializare, limbă și program de master, alături de noi fiind și profesori ai Facultății. De asemenea, pentru a capta și mai mult atenția publicului, va avea loc și o “caravană”, în care voluntarii ASLS vor prezenta liceenilor oferta educațională a FLLS.

Atenție, se Deschid ușile către o oportunitate valoroasă de carieră!”

Beatrice Mocanu, Asistent-Coordonator ZPD 2024

Acestea fiind spuse, sperăm să vă vedem în număr cât mai mare la webinare și, de ce nu, chiar la noi la facultate în calitate de viitori studenți!

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.