Intre 22 – 27 iunie 2010 SFF aduce filmele premiate in Cetatea Sighisoarei!
Ne bucuram sa anuntam Editia a Doua a Sighisoara Film Festival!
Incurajati de succesul primei editii, prietenii pe care ni i-am facut si oamenii pe care i-am cunoscut, suntem gata cu noi planuri de vacanta pentru publicul festivalier cinefil. Mai devreme, mai de vara si pregatiti cu noi sectiuni in program, trei locatii de proiectie si bineinteles, un program dedicat exclusiv celor mai premiate filme românesti si straine.
Intre 22 si 27 iunie 2010, va dam intalnire la Sighisoara pentru cinci zile de proiectii intensive ale celor mai bune filme premiate, invitati selectati dintre cei mai importanti cineasti ai momentului, workshopuri si dezbateri deschise filmmakerilor si pasionatilor de film.
Timp de mai bine de o saptamana programul nostru va concentra in Cetatea Sighisoara filme al caror palmares le claseaza printre realizarile cinematografice cult de peste an. Pe langa sectiunea celor mai premiate filme romanesti, cu care ne-am obisnuit publicul odata cu prima editie, am adaugat o sectiune a filmelor internationale care au marcat festivalurile cheie ale momentului.
Programul Sighisoara Film Festival / 22-27 iunie 2010 este accesibil la acest link.
Urmand conceptul de comunicare, promovare si reunire a celor mai premiate filme la nivel international, vom dedica o zi sectiunii tara invitata, pe care am rezervat-o anul acesta Ungariei si celor mai populare si proaspete productii din cinematografia maghiara.
Open chat-urile vor acoperi subiecte cinematografice de la cele mai practice pana la dezbateri de teorie critica: Microsoft propune distribuitorilor romani conceptul de Silver Light, o modalitate inovatoare de promovare a filmelor, si, nu in ultimul rand, cineasti romani si straini vor avea ocazia sa poarte discutii deschise intr-un cadru neconventional.
Concursurile noastre vor pune din nou la lucru tinerii cineasti. Va provocam si anul acesta la 99 secunde de film scurt: Schimba lumea in 99 de secunde! Juriul va fi format din specialisti in cinematografie de talie internationala si va alege, intr-o faza initiala, 5 finalisti, si mai apoi, pe marele castigator. Premiul va consta intr-o invitatie la Sighisoara pe perioada festivalului si intr-un training de dezvoltare a competentelor tehnologice aplicabile in film.
Va invitam sa urmariti sectiunea de updateuri si sa va rezervati intervalul 22 – 27 iunie pentru o atmosfera intensa de festival, alaturi de cele mai bune filme ale anului 2009, autorii lor si alte nume rezonante din industria cinematografica actuala.
Mai multe informatii pe sighisoarafilmfestival.ro
via sighisoara.org.ro