Fundatia Calea Victoriei si Moara de hartie va invita, sambata 31 martie, sa descoperiti Moara de hartie si Casa Memoriala Gellu Naum, unde calauza ne va fi Ion Georgescu.
Descopera Moara de hartie si Casa Memoriala Gellu Naum
Fundatia Calea Victoriei si Moara de hartie va invita, sambata 31 martie, sa descoperiti Comana – un loc plin de istorie, situat in imediata apropiere a Bucureştilor. Obiectivele pe care va propunem sa le vizitam in cel de-al doilea episod al acestei initiative sunt: Casa Memoriala Gellu Naum si Atelierul – Muzeu Moara de hartie .
Vom incepe excursia cu vizitarea Casei Memoriale in care Gellu Naum (1 august 1915 – 29 septembrie 2001) a scris şi a locuit o parte din viaţa. Vom asculta intamplari adevarate din viaţa de zi cu zi a lui Gellu Naum, povestite de tanti Marioara, cea care ani de zile a fost martor la multe episoade din viata familiei Naum.
“Nu exista decat eternitatea (?) din care viaţa este o forma, un accident. Iubesc acest accident. Cand spun eternitate ma gandesc la ceea ce curge, la fluviu si acest accident sunt eu, incantat si imi pare bine de cunoştinta.”– Gellu Naum
Vom continua excursia cu vizitarea Atelierului – Muzeu Moara de hartie, o iniţiativa de promovare a meşteşugurilor manufacturiere. Vom face o incursiune prin istorie si vom afla informaţii extrem de interesante despre inceputurile hartiei in Romania si in lume, despre legatoria de carte si tiparul manual. Vom avea ocazia sa vedem echipamente specifice acestor domenii, gravuri rare, tiparituri vechi, dar si sa ascultam povestile din jurul lor.
Impreuna cu lectorul Ion Georgescu vom lua parte la un atelier de tipar inalt unde ne vom tipari singuri un fragment dintr-o poezie scrisa de Gellu Naum, pe o coala de hartie realizata manual la Moara de hartie.
Despre Comana
Comana se afla in Parcul Natural Comana, cea mai mare arie protejata din Campia Romana, cunoscuta in special pentru Rezervaţiile de bujor şi ghimpe. Parcul Natural Comana se intinde pe 25.000 de hectare si cuprinde un ecosistem caracteristic deltei, cunoscut din vechime sub numele de Balta Comana. Este a doua zon umeda a Romaniei ca biodiversitate, dupa Delta Dunarii.
TRANSPORTUL LA COMANA SE VA FACE CU MASINILE PERSONALE, CEI CARE NU AU MASINA VOR PARTICIPA PRIN AMABILITATEA CELOR CU MASINI, FUNCTIE DE LOCURILE DISPONIBILE. Organizarea pe masini va fi facuta de fundatie.
Plecarea din Bucuresti (Parcul Carol) va fi la ora 10:00 si evenimentul se va termina in jur de 14:00.
Lector: Ion Georgescu
Data: 31 Martie 2012; Ora: 10:00
Cost: 80 ron (include materiale de lucru); Cost studenti si pensionari: 70 ron (include materiale de lucru)
Locatie: Comana, Moara de Hartie si Casa Gelu Naum
Inscriere la CONTACT@VICTORIEI.RO