ADIENT TRIM Ploieşti investeşte în învăţământul profesional dual şi inaugurează “Sala ADIENT”, în cadrul Liceului “Anghel Saligny”

0

ADIENT TRIM Ploieşti investeşte în învăţământul profesional dual şi inaugurează “Sala ADIENT”, în cadrul Liceului “Anghel Saligny”

23 de elevi din cadrul Liceului Industrial “Anghel Saligny” învaţă acum într-o sală de clasă renovată integral de către ADIENT TRIM Ploieşti, lider în producţia de tapiţerii pentru scaune auto, ca parte a proiectului de susţinere a învăţământului profesional dual.

Colaborarea dintre ADIENT şi Liceul “Anghel Saligny” din Ploieşti a început în anul 2018, aceasta fiind prima generaţie de elevi care, la finalul celor 3 ani de studiu, vor obţine calificarea profesională Confecţioner Produse Textile.

La evenimentul de inaugurare a “Sălii ADIENT” au participat: Aurelian Dumitru, HR Business Partner Trim Operations EMEA, Adrian Diţa, Director Tehnic ADIENT TRIM Ploieşti, Carmen Bărbulescu, HR Plant Manager ADIENT TRIM Ploiești, Mădălina Crăciun, Director Executiv – Direcția Tehnic Investiții din cadrul Primăriei Ploiești și Țenescu Liliana – Otilia, Inspector Școlar General Adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Prahova. Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” a fost reprezentat de Anca Niculae, Director General și Gabriela Mustaţă, Director Adjunct, alături de o delegaţie de profesori şi maiştri instructori.

Investiţia în învăţământul profesional dual este esenţială şi reprezintă o prioritate pentru noi ca angajatori. Adient Trim Ploiești le propune tinerilor din Prahova oportunităţi de formare profesională și le garantează accesul la educaţie şi formare profesională de calitate, dar și locuri de muncă, după absolvirea cursurilor”, declară Aurelian Dumitru, HR Business Partner Trim Operations EMEA.

Mediul în care ne formăm este extrem de important şi, atunci când am iniţiat proiectul clasei de învăţământ dual, ne-am propus să le oferim celor 23 de elevi o educaţie de cea mai bună calitate. Cu sprijinul Liceului Anghel Saligny, viitorii profesionişti vor beneficia nu doar de o instruire impecabilă, ci şi de o experienţă plăcută atunci când pășesc în sala lor de clasă. Pentru noi, este un motiv suplimentar de mândrie şi reconfirmarea unui angajament pe termen lung., spune Carmen Bărbulescu – HR Plant manager ADIENT TRIM Ploieşti.

Amenajarea “Sălii ADIENT” a presupus o investiţie, care a asigurat zugrăvirea, repararea tuturor pereţilor clasei, finisarea cu vopsea și tapet cu imagini specifice, care să îi inspire pe elevi la studiu, dotarea cu tablă nouă, catedră, precum și echiparea scaunelor din sala de clasă cu huse proiectate special și confecționate de o echipă de proiect din cadrul ADIENT TRIM Ploiești. De asemenea, proiectul a avut în vedere modernizarea instalaţiilor electrice. Dacă anul trecut compania a donat instituţiei de învăţământ trei maşini de cusut profesionale, 2019 debutează cu renovarea completă a sălii de clasă unde studiază viitori maiștri în arta cusutului.

ADIENT TRIM Ploieşti este fabrica de referinţă pentru produse Premium, realizate de o echipă profesionistă, performantă şi inovativă.

De 15 ani, echipa ADIENT TRIM Ploieşti îmbunătăţeşte experienţa unei lumi în mişcare, producând cu mândrie tapiţerii premium pentru cele mai importante mărci de maşini.

ADIENT TRIM Ploieşti are în prezent peste 1.900 de angajaţi. În fiecare an, tapiţeriile auto realizate la fabrica ADIENT TRIM din Ploieşti se regăsesc pe mai mult de 750.000 de maşini din întreaga lume. Producţia se realizează folosind utilaje de ultimă generaţie, iar calitatea extrem de ridicată a produselor şi profesionalismul echipei au ajutat compania să devină un reper în domeniul său de activitate, la nivel internaţional.

Compania ADIENT este prezentă în România din anul 2000, are un număr total de peste 6.000 de angajaţi şi deţine opt unităţi de producţie: Jimbolia (armături metalice şi mecanisme), Timişoara (materiale textile pentru huse auto), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia, respectiv armături metalice), Ploieşti (tapiţerii), Piteşti (tapiţerii).

Despre ADIENT:

ADIENT este lider global în fabricarea de scaune auto. Cu 85.000 de angajaţi în 238 de fabrici localizate în 34 ţări din întreaga lume, producem și livrăm scaune pentru toate clasele de vehicule și toţi producătorii de echipamente originale. De la sisteme complete până la componente individuale, expertiza noastră se reflectă în fiecare pas al procesului de fabricare a scaunelor auto. Abilităţile noastre integrate, in-house, ne permit să luăm produsul de la etapa de cercetare și design, să îl urmărim pe întreg procesul, pâna la proiectare și fabricare – munca noastră regăsindu-se în 25 de milioane de vehicule în fiecare an.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.