Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Două biciclete pot fi donate către ONG-uri sau alte organizaţii

0

Proprietarul a două biciclete (Emanuel Beres) doreşte să le doneze unor organizaţii caritabile, sau unor organizaţii care se ocupă cu protecţia mediului. Dar să vedem mai pe larg despre aceste biciclete şi cum se poate intra în posesia lor.

autor text: Emanuel Beres

Scurta istorie a „tractorului”

În primăvara anului 2004, un student din Timişoara cumpărase o bicicletă de tip Mountain bike (marca Rich Bike), pentru a se putea deplasa mai uşor la facultate şi prin oraş. Bicicleta fusese din categoria celor ieftine, aşa că rând pe rând, proprietarul a înlocuit componentele sale proaste, cu altele de marcă, durabile. Între timp, tânărul proprietar s-a mutat la Oradea, cu bicicletă cu tot. Acolo a folosit-o în continuare şi a botezat-o “Tractorul”. Tractorul s-a dovedit a fi capabil pe drumurile accidentate, la fel ca pe şoselele netede. În coşul din spate putea fi încărcat cu obiecte grele. Tractorul le ducea cu bine, indiferent de starea drumului.

Apoi ce s-a întâmplat? Proprietarul acestuia a plecat din ţară printr-un program finanţat din fonduri europene, apoi a locuit la mai multe domicilii, rând pe rând. În tot acest timp, Tractorul a zăcut uitat într-un garaj, unde s-a depus praful pe el.

Actualmente, acest tânăr proprietar locuieşte într-un apartament mic, cu spaţiu puţin, unde nu are posibilitatea de a depozita bicicleta în siguranţă. Şi nici nu va avea posibilitatea vreodată.

Aşa că s-a gândit să doneze această bicicletă robustă şi perfect funcţională. Dar până să aflăm cum se poate beneficia de această bicicletă, hai să o cunoaştem şi pe cea de-a doua.

Scurta istorie a micii limuzine

Mai târziu, după facultate şi totodată după mutarea de la Timişoara la Oradea, Tractorul îl transporta pe tânărul proprietar la locul de muncă, printre altele. După un timp, acest tânăr a visat la încă o bicicletă, care de data aceasta să fie mai comodă şi elegantă. Adică un fel de limuzină pe două roţi. După un timp şi ceva bani strânşi, tânărul din povestea noastră a cumpărat o nouă bicicletă, de data aceasta un city-bike.

Este o bicicletă Neuzer single speed şi a fost botezată „Mica limuzină”. Poziţia e mai comodă decât pe Tractor şi totodată Mica Limuzină prinde viteze mai mari decât Tractorul. Dar cum e de aşteptat, Mica Limuzină se descurcă doar pe drumuri netede. Între timp, i s-au montat genţi în spate, pentru a transporta obiecte diverse.

Mai departe, povestea e aceeaşi pe care am descris-o mai sus: proprietarul a plecat din ţară, apoi a locuit la mai multe domicilii, până să ajungă la cel actual. Aici nu îi este permis să ţină bicicletele în bloc, iar în apartament nu încape. Locul trebuie golit de cele două biciclete. Aşa că şi Limuzina va fi donată.

Cine poate primi bicicletele?

Proprietarul ar dona cu mare drag bicicletele acolo unde e nevoie de ele pentru a face o lume mai bună.

Astfel, grupul ţintă îl reprezintă ONG-urile, fundaţiile sau orice alt tip de asociaţii, care ar putea să le folosească în activităţile lor, pentru a aduce un plus de valoare. Aceste organizaţii pot fi:

  • Umanitare. De ex, bicicletele ar putea fi folosite la transportul alimentelor sau altor bunuri la persoane bătrâne sau defavorizate.
  • Organizaţii care au ca scop protecţia mediului, ocrotirea peisajelor/valorilor naturale, permacultura, plantarea de copaci şi/sau alte activităţi conexe.
  • Pot fi şi organizaţii care au alte scopuri decât cele menţionate mai sus, atâta timp cât vor folosi bicicletele pentru a aduce mai multă valoare în societate.

Dorinţa este de a oferi câte o bicicletă unei organizaţii (deci două organizaţii beneficiare). Bicicletele se află depozitate în Oradea, însă organizaţiile beneficiare pot fi de oriunde din ţară. Mai e de menţionat faptul că proprietarul/donatorul nu poate asigura transportul lor în ţară.

Dacă reprezentaţi o organizaţie şi îndepliniţi criteriile descrise mai sus, scrieţi un mail pentru detalii pe adresa de mail: manu.beres21@gmail.com

De asemenea doresc să mulţumesc echipei România Pozitivă pentru sprijinul oferit în publicarea acestui anunţ.

autor text: Emanuel Beres

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.