Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Aproape 250 de persoane, vaccinate la centrul mobil organizat de Grupul DIGI

0
  • Angajați DIGI și membri ai familiilor acestora s-au înscris la vaccinare, prin intermediul angajatorului

  • Centrul a fost organizat cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică București și al partenerului medical, Grupul MedLife, prin Clinicile și Laboratoarele Sfânta Maria

DIGI s-a alăturat campaniei naționale de vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2 și a organizat joi un centru mobil, într-unul dintre sediile grupului, contribuind, astfel, la procesul de imunizare colectivă.

Proiectul, coordonat de către Direcția de Sănătate Publică București, a fost realizat de o echipă de vaccinare a Spitalului Universitar de Urgență, cu implicarea Grupului MedLife, prin Clinicile și Laboratoarele Sfânta Maria. Numărul persoanelor care au optat pentru vaccinare a atins pragul de 250, fiind vorba de salariații care își desfășoară activitatea în București și localitățile limitrofe, dar și de membri ai familiilor acestora, inclusiv minori cu vârste peste 16 ani. Serul cu care aceștia au fost imunizați este Pfizer, iar rapelul se va organiza de către angajator, în aceleași condiții, peste 21 de zile calendaristice.

Măsura face parte din acțiunile derulate de companie, de la declanșarea pandemiei, pentru a proteja sănătatea angajaților și a familiilor acestora. Odată cu lansarea etapelor campaniei de vaccinare destinate populației largi, DIGI s-a implicat direct, acordând sprijin angajaților pentru înscrierea pe platforma oficială. De asemenea, pe parcursul întregii perioade de criză, compania a monitorizat în mod constant starea de sănătate a angajaților și a luat măsurile necesare pentru a preveni răspândirea bolii.

În completarea demersurilor de asigurare a materialelor de protecție și dezinfecție zilnice, precum și a distanțării sociale în spațiile de lucru și magazine, DIGI a pus la dispoziție testarea gratuită, cu teste PCR, pentru salariații care prezentau simptome specifice sau doar având suspiciunea de potențială infectare, cu scopul de a evita răspândirea virusului și a facilita asistența medicală de specialitate imediată.

Grupul DIGI este unul dintre cei mai mari angajatori din România și cel mai important angajator din mediul antreprenorial autohton, cu peste 14.600 de salariați, la 31 decembrie 2020.

Despre Grupul DIGI

Grupul DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix și pay-tv în România, cu 55% cotă de piață pe fiecare dintre aceste segmente, potrivit datelor comunicate de autoritatea de reglementare ANCOM. Totodată, grupul este unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia (doar ca Mobile Virtual Network Operator – MVNO – pe această piață). Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 9,8 milioane de gospodării în România și Ungaria.

În domeniul serviciilor mobile de voce și date, DIGI a fost mereu un adept al pionieratului, implementând de timpuriu cele mai avansate tehnologii. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.

WEB: www.digi.ro
Facebook | LinkedIn | Digi Online

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.