România este în continuare țara cu cea mai mare mortalitate din Europa cauzată de virusul HPV, situație care a fost constantă încă de la începutul anilor 1980.
300 de medici au participat vineri, 23 februarie, la cea mai mare conferință pentru prevenirea infecției cu virusul HPV, intitulată “Noi perspective în managementul infecției cu HPV” și organizată de Vedra International. Subiectul principal abordat a fost conștientizarea riscurilor asociate infecției cu virusul, dar și descoperirea de noi modalități prin care pot fi prevenite bolile cauzate de acesta, mai ales în contextul zilei de 4 martie, care marchează Ziua Internațională de Conștientizare a HPV.
Reuniți în cadrul evenimentului, medici cu diferite specializări (ginecologie, interne, ORL, dermatologie, pediatrie, medicina de familie) au participat la discuții alături de vorbitorii conferinței, Profesor Dr. Viorel Jinga, Rector UMF Carol Davila, București, Dr. Claudia Pop, Vicepreședinte Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, Profesor Dr. Radu Vlădăreanu, Vicepreședinte Societatea Română de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie, Prof. Dr. Carmen Pingarron, Director Departament Ginecologie și Onco-Ginecologie Spitalul Universitar Quirónsalud San José, Madrid, Carlos de Lecea, reprezentant NTD Labs Spania, producător HuPaVir, au prezentat statistici la nivel global și au dezbătut perspective noi în gestionarea infecției cu acest virus.
În ceea ce privește frecvența virusului în cadrul populației, Profesor Dr. Viorel Jinga, Rector UMF Carol Davila din București a prezentat statistici cunoscute la nivel mondial despre frecvența virusul HPV, dar și a cancerului cauzat de acesta și, în același timp, a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește prevenirea apariției virusului: În 2020 au fost înregistrate peste 720.000 de cazuri de cancer de col uterin la nivel global, ocupând locul 4 ca frecvența în rândul cancerului la sexul feminin la nivel mondial și locul 2 la grupa de vârstă 16-44 de ani. În același timp, România are cea mai mare mortalitate din Europa, situație care a fost constantă încă de la începutul anilor 1980.
În continuarea conferinței, Dr. Claudia Pop, Vicepreședinte Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, a relatat informații relevante publicului larg despre prevenția pe termen mediu și termen lung a infecției cu virusul HPV: În ceea ce privește impactul pe care o are această infecție în populație, în prezent, în România au loc zilnic 5 decese și 9 cazuri de cancer de col uterin.
Însă, cum putem preveni cancerul de col uterin, provocat de HPV? Pe termen mediu pot fi implicate programele de screening, prin testul Babeș-Papanicolau care și-a dovedit o eficiență de peste 80%, iar pe termen lung, putem preveni prin vaccinare, eficiența acesteia fiind foarte mare atunci când administrarea vaccinului se face la vârsta adolescentului.
La rândul său, Prof. Dr. Carmen Pingarron, Director al departamentului de Ginecologie și Onco-Ginecologie în cadrul Spitalul Universitar Quirónsalud San José, Madrid, a afirmat cât de importantă este prevenția infecției cu virusul HPV în cuplu:
Este foarte important ca medicii să recomande un tratament de prevenție a infecției cu virusul care să fie administrată de către ambii parteneri în cuplu, pe o perioadă de 6 luni, deoarece virusul poate să persiste în corp chiar și până la 2 ani. Tocmai de aceea, îmbunătățirea imunității cu suplimente administrate pe cale orală conform unui tratament de 6 luni poate crește controlul împotriva apariției virusului HPV și implicit apariția unui anumit tip de cancer.