Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

TOPGEL: Donaţie de 15.000 Euro pentru Spitalul Judeţean Craiova

0

TOPGEL, cel mai mare producător român de înghețată, este una dintre afacerile de familie din România care alege să se se implice în mod activ în sprijinirea sistemului medical din România în lupta împotriva SARS COV 2.

Compania a realizat o donaţie în valoare de 15.000 Euro, dedicată exclusiv achiziţiei de echipamente sterile de protecţie pentru personalul medical din linia întâi care îşi desfăşoară activitatea în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Afacerea noastră a început în Craiova, familia noastră trăieşte aici, fabrica noastră se află în apropierea oraşului. De aceea a fost natural să ne implicăm atunci când avem posibilitatea să o facem. Dacă suntem alături de medici, suntem alături de comunitate. Ne dorim să oferim o șansă în plus la viață. Prin intermediul „Fundației Gazeta de Sud” am făcut această donație care să susţină protecţia personalului medical în lupta cu COVID-19. Ne implicăm în domeniul sănătăţii de 8 ani, iar acum suntem încrezători că prin contribuţia fiecăruia vom ieși învingători din această situație dificilă, care ne pune în pericol sănătatea”, a declarat Bianca Popa, Director de Marketing TOPGEL.

Din 2012 până în prezent, TOPGEL a donat aproximativ 330.000 de euro pentru sprijinirea asociațiilor locale din domeniul sănătății și pentru dotarea spitalelor din Craiova prin achiziționarea și echiparea cu 50 de echipamente medicale.

În ceea ce priveşte activitatea noastră de producţie şi distribuţie, am implementat măsurile necesare pentru a ne proteja angajaţii și pentru a produce și distribui înghețata noastră în condiții de siguranță. Ne dorim să trecem cu toţii cu bine prin acest moment dificil, pentru a ne bucura împreună de rezultatele muncii noastre, aşa cum o facem de 25 de ani”, mai adaugă Bianca Popa.

Despre TOPGEL:

Producătorul român de îngheţată TOPGEL a debutat ca o afacere de familie şi se află în prezent în top 3 jucători de pe piața de înghețată din România.

Societatea are o unitate de producție de înghețată și produse de patiserie care include 9 linii de producție de înghețată și 6 linii dedicate produselor de patiserie, în zona orașului Craiova, în comuna Cârcea.

De-a lungul celor 25 de ani de activitate, TOPGEL are în portofoliu peste 50 de sortimente și arome de înghețată, aproximativ 20.000 de clienți în întreaga țară, 24 de puncte de distribuție și o flotă proprie care acoperă 100% din suprafața țării.

Informaţii suplimentare: https://www.topgel.ro/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.