Starea societății civile din România, potrivit celui mai recent raport lansat de FDSC

0

Starea societății civile din România continuă să fie în declin,

potrivit Indexului Sustenabilității Organizaţiilor Societăţii Civile pentru anul 2018

București, 18 octombrie 2019 Cea mai nouă ediție a Indexului Sustenabilității Organizațiilor Societății Civile pentru Europa Centrală și de Est și Eurasia indică o continuă înrăutățire a situației generale a societății civile din România.

Realizat anual în baza metodologiei internaționale a USAID – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, raportul clarifică această situație nefericită prin prisma unei relații din ce în ce mai deficiente între societatea civilă și autoritățile publice. Înăbușirea violentă a protestelor civice din 10 august 2018, precum și multiplele inițiative guvernamentale de exagerare a obligațiilor de raportare ale organizațiilor, discursul denigrator la adresa organizațiilor și protestatarilor, proliferat de la cel mai înalt nivel al autorității publice, au contribuit semnificativ la degradarea scorului României pe parcursul anului 2018 (de la 3.6 în 2017 la 3.7, în raportul de față). Astfel, starea societății civile a revenit în 2018 la un scor similar cu cel din anul 2004, de la finele guvernării Adrian Năstase.

Din păcate, în anul 2018, ne-am  îndepărtat și mai mult de acea normalitate în care statul român asigură bunăstare cetățenilor prin integrarea opiniilor venite dinspre societatea civilă, fie ele și critice. Ori, la noi lucrurile au mers în direcție inversă – opiniile critice au tins să fie înăbușite, în niciun caz respectate ca venind de la organizații, oameni dornici de mai bine în comunitatea lor”, a declarat Ionuț Sibian, director executiv, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, la lansarea raportului, joi, 17 octombrie.

Totuși, chiar și în astfel de condiții descurajante, sectorul neguvernamental a reușit în ultimul an să rămână activ și vertical în promovarea principiilor ce stau la baza unei societăți europene: statul de drept, incluziunea minorităților, cetățeni implicați în luarea deciziilor publice, asistență socială pentru cei mai vulnerabili. Societatea civilă a reușit să se mobilizeze în zona inițiativelor civice, de  monitorizare  a acțiunilor împotriva valorilor europene, și să își dezvolte capacitatea de fundraising de la companii si cetățeni. Organizațiile au continuat să se apropie de cetățean pentru a-i câștiga încrederea și sprijinul.

Indexul Sustenabilității Organizațiilor Societății Civile 2018 – România poate fi accesat AICI.

Pentru mai multe informații vă stăm la dispoziție la iuliana.rada@fdsc.ro sau 0749.088.885 (Iuliana Rada).

*****

Despre Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC)

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro. 

Despre Indexul Sustenabilității Organizaţiilor Societăţii Civile (Indexul USAID)

Indexul Sustenabilităţii Organizaţiilor Societăţii Civile este un instrument analitic care măsoară progresul sectorului societății civile din regiunile Europa Centrală şi de Est şi Eurasia. Indexul urmăreşte evoluţia sectorului civil în 24 de ţări în ultimii 21 de ani. Raportul examinează mediul general propice pentru societatea civilă, cu accent pe dimensiunile juridică, de capacitate organizațională, sustenabilitate financiară, de advocacy, furnizare de servicii, infrastructură şi imagine publică ale organizaţiilor societăţii civile. Fiecare dimensiune este evaluată pe baza unei scale de şapte puncte, unde 1 indică un nivel foarte avansat de dezvoltare şi 7 indică un nivel scăzut de dezvoltare. Indexul este dezvoltat de către Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în parteneriat cu FHI 360, International Center for Not-for-Profit Law (ICNL) și, ca partener local pentru România, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC). Pentru mai multe informații, accesați www.facebook.com/indexulUSAID.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.