Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Se dă startul la CIVIL SOCIETY PITCH, ediția a 4-a!

0

Am revenit din carantină cu un program adaptat la noile condiții, dar cu aceeași determinare de a promova parteneriate strânse între cineaști și reprezentanții societății civile.

Oamenii nu se emoționează la aflarea unor fapte și date statistice cât se simt mișcați de povești. Aceasta explică de ce organizațiile neguvernamentale, deși depun eforturi considerabile pentru susținerea a numeroase cauze sociale demne de atenție, suferă adesea de o lipsă de vizibilitate și de atragere a interesului public. În același timp cineaștii s-au plâns de multe ori de lipsa accesului la cercetarea anumitor subiecte și și-au manifestat dorința de a crește impactul social al filmelor lor. Din recunoașterea acestor nevoi complementare a luat naștere Civil Society Pitch – o serie de ateliere concepute de către Asociația One World România să creeze o punte de legătură între cineaști interesați de cauze sociale din regiunea est-europeană și activiști implicați deja în aceste cauze. ONG-urile vin cu subiectele, cineaștii vin cu abilitățile de storytelling. Împreună cele două părți pot ecraniza povești complexe și profunde, contribuind la producerea unor schimbări reale în societate.

 

Cu toate că anul acesta din cauza crizei de sănătate a trebuit să amânăm prima sesiune a proiectului ce trebuia să aibă loc în martie 2020 în cadrul celei de-a 13-a ediții a festivalului One World România, noi nu ne-am dat bătuți, ci am lucrat intens în culise astfel încât să facem posibilă realizarea atelierului. Ne bucurăm să vă anunțăm că prima sesiune Civil Society Pitch ediția a 4-a se va desfășura între 26 iunie și 5 iulie. 17 cineaști din cele 4 țări partenere ale programului – România, Republica Moldova, Bulgaria și Ungaria, se vor întâlni cu reprezentanții a 8 ONG-uri din aceleași țări și sub îndrumarea OWR și a tutorilor vor forma echipe cu scopul de a dezvolta împreună filme documentare în jurul unor subiecte de interes comun.

 

Printre ONG-urile selecționate anul acesta se numără Asociația „MOTIVATION” din Moldova (AMM) ce are misiunea de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor cu dizabilități, Asociația Promo-LEX care a obținut premiul ONU pentru inițiativele sale de promovare și apărare a drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și Coaliția Națională „Viața fără violență în Familie”, care este o rețea formată din 21 de organizații neguvernamentale și instituții publice din Republica Moldova, reunite pentru a promova drepturile femeilor și copiilor, victime ale violenței în familie. Din Ungaria li se alătură Comunitatea și Centrul Cultural Auróra – o întreprindere socială ce operează în al 8-lea district din Budapesta pentru a conecta programe culturale, organizații civile și activiste, proiecte de construcție comunitară și distracție într-o comunitate deschisă, și Karin Dom din Bulgaria – o organizație cu rol principal în furnizarea de servicii profesionale copiilor cu nevoi speciale și familiilor lor. Din România participă, Identity.Education – singura organizație neguvernamentală din Timișoara care promovează drepturile comunității LGBTQI+, Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune (AIVI) ce susține jurnalismul comunitar, educația non-formală și lupta anti-discriminare, și nu în ultimul rând organizația Climb Again care îmbunătățește calitatea vieții copiilor și a tinerilor cu nevoi speciale facilitându-le accesul la practicarea escaladei ca sport recreativ.

 

În cadrul acestei prime sesiuni ONG-urile vor începe cu un atelier online de pitching (26 iunie) unde vor învăța să prezinte idei și subiecte ce pot sta la baza unor filme documentare. Pitch training-ul va fi susținut de către Mona Nicoară – producător asociat al documentarului Children Underground, premiat la Sundance și nominalizat la Oscar și regizor al unor titluri precum Școala noastră și Distanța dintre mine și mine. Pe 4 și 5 iulie vor avea loc pitch-ul propriu-zis și sesiunile de matchmaking, în care cineaștii și activiștii se vor putea cunoaște și vor putea descoperi arii de interes comun cu potențial pentru realizarea unor filme documentare. Atelierul va fi găzduit în grădina răcoroasă a Institutului Francez din București, iar întâlnirile vor fi coordonate de Monica Lăzurean-Gorgan – cineastă care a realizat și a produs sau co-produs mai multe lungmetraje de documentar și fictiune premiate la Berlinale, Sundance, Locarno etc. (Acasă, My Home, Chuck Norris vs Comunism, Doar o rasuflare, Timebox, etc.), și Alexandru Solomon – președintele Asociației One World România și unul dintre cei mai activi și premiați documentariști români, regizând și producând numeroase documentare printre care se numără Marele jaf comunist, Război pe calea undelor, Kapitalism – Rețeta noastră secretă și Ouăle lui Tarzan. Din păcate din cauza restricțiilor de călătorie tutorii străini care erau programați – Andy Glynne (scriitor, regizor și producător britanic) și Guilluame Massart (regizor și producător de documentare), nu vor putea participa la eveniment. Această primă sesiune se va finaliza cu formarea echipelor de cineaști și activiști, care, sub îndrumarea Monicăi Lăzurean-Gorgan și a lui Alexandru Solomon, vor face primii pași pentru a începe proiectele propuse.

 

Programul Civil Society Pitch va continua pe parcursul anului în mai multe etape menite să sprijine proiectele: faza de documentare și dezvoltare (iulie-octombrie 2020), atelier de follow-up (noiembrie 2020), dezvoltare și producție (decembrie 2020-februarie 2021), sesiune publică de pitching și premiul de dezvoltare (martie-aprilie 2021).

La sesiunea de pitching finală vor participa minimum 4 echipe care au avansat în realizarea proiectelor. Premiul de dezvoltare în valoare de 4.000 de euro va fi oferit cineastului și va merge către finalizarea proiectului de film documentar dezvoltat alături de ONG-ul partener.

La cele trei edițiii anterioare au participat 51 de cineaști și 36 de ONG-uri, iar cele 3 premii Civil Society Pitch le-au revenit următoarelor echipe: regizoarea Iulia Stoian, Centrul FILIA și Funky Citizens, pentru filmul documentar INVIZIBILII (2016), regizoarea Eliza Zdru și Asociația Teach for Romania, pentru filmul LEARNING TEACHING (2017), regizorul Laurențiu Garofeanu și Centrul pentru Resurse Juridice pentru filmul documentar LOST AND FOUND (2019).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.