Săptămâna Naţională a Voluntariatului la Constanţa

0

Săptămâna Naţională a Voluntariatului la Constanţa

14-20 mai 2018

Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa organizează în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, o serie de activităţi de voluntariat la nivelul judeţului Constanţa, în care implică  şcoli, licee,  grădiniţe, facultăţi, organizaţii nonprofit, părinţi şi copii, cu scopul de a încuraja voluntariatul şi de a-l promova ca normalitate într-o societate care suferă la  capitolul implicare civică.

Acţiunile pe care Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa le va derula şi promova pe parcursul săptămânii sunt următoarele :

1.Campion la VOLUNTARIAT! (14-20 mai)
Unitățile de învățământ, pe clase, sunt provocate să facă activități de voluntariat care să rezolve o problemă din unitatea respectiva de învățământ sau din comunitate, prin mobilizarea elevilor şi a cadrelor didactice la voluntariat pentru a aduce plus valoare comunităţii.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța este partener.

  1. SNV la mare (14 mai, ora 11.00, plaja PUPA BEACH, MAMAIA)

Împreună cu voluntarii noștri vom promova ”VIZUAL”’evenimentul în comunitatea noastră.

3.STUDENT PENTRU O ZI (15 mai, ora 14.00,Universitatea „Ovidius” din Constanța, Baza Nautică, Facultatea de Educație Fizică și Sport )

Timp de două ore vom aduce alături de noi și de studenți, tineri cu dizabilități  care vor interacționa între ei prin ceea ce am pregătit.

  1. VOLUNTARIAT PENTRU BUNICI (17 mai, ora 17.00, Centrul de bătrâniFÎNȚIA” Eforie Nord)
    Alături de bunicii din centrul „Fînția”, vom face un atelier voluntari-bunici și vom realiza un copac cu un număr de 12 ramuri. Fiecare ramură reprezentănd o lună din an în care vom pune beneficiarii centrului în funcție de luna de naștere. Copacul îl vom lipi pe perete astfel încât să se vizualizeze în fiecare lună sărbătoriții lunii respective.
  2. Picnic între voluntarilor (19 mai, ora:10.30, Parcul Tăbăcariei)
    Am invitat alături de noi voluntari de la trei organizații: Asociaţia pentru Promovarea Egalităţii între Tineri ADAPTO, Asociația Logopezilor din România, Filiala Constanța și Comitetul Național pentru Drepturile Copilului Constanța pentru socializare, cunoaștere, jocuri și bună dispoziție.

Partener media: Radio Constanța

SNV este un eveniment național anual, edtiția a-XVII-a, menit să mobilizeze cât mai multe organizații și voluntarii pe care aceștia îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunității pentru acesta și pentru a recunoaște public activitatea voluntarilor. Evenimentul este inițiat și coordonat la nivel național de Pro Vobis și este organizat de partenerii locali ai evenimentului, la nivelul fiecarei comunități implicate.

Sloganul  pentru acest an este : ‘Voluntariatul te ține în priză !

Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa

Misiune: Împreună oferim copiilor şi tinerilor fără posibilităţi şansa de a schimba viitorul prin educaţie şi dezvoltarea comunităţii în care trăiesc. Acordăm sprijin oricărei persoane în nevoie şi promovăm implicarea şi voluntariatul ca instrumente de evoluţie socială.

Viziune: Ajutorul, respectul, implicarea și voluntariatul sunt valori pe care ni le asumăm și le promovăm prin toate acțiunile și proiectele noastre.

FB : https://www.facebook.com/ipvconstanta/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.