Sănătatea vârstnicilor în sezonul rece

0

Un program de educație desfășurat de Crucea Roșie Română în cadrul proiectului Caravana de Bine cu sprijinul Sanofi Romania.

București, 6 decembrie 2023: Crucea Roșie Română, cu sprijinul Sanofi Romania, anunță implementarea unui program de informare și prevenție dedicat îngrijirii sănătății persoanelor de peste 65 de ani în perioada rece a anului. Acest proiect reprezintă o continuare a unui parteneriat tradițional care se întâmplă de mai bine de șase ani și care are ca scop promovarea sănătății în scopul îmbunătățirii vieții oamenilor.

Proiectul vine în întâmpinarea nevoilor specifice ale comunităților de vârstnici, reprezentând o inițiativă semnificativă cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra importanței prevenției pentru imunitate.

În contextul sezonului rece, când riscul de afecțiuni gripale, viroze respiratorii și boli cronice crește semnificativ, această inițiativă are scopul de a oferi informații utile direct de specialiști în domeniu pentru o protecție mai bună împotriva gripei și a complicațiilor severe ale acesteia în rândul seniorilor. 

Sănătatea vârstnicilor în sezonul rece se constituie ca un răspuns la aceste provocări, oferind întâlniri educative și informative pentru comunitatea seniorilor în prevenirea și gestionarea afecțiunilor care pot apărea ca urmare a complicațiilor severe ale gripei. Programul a început în luna noiembrie și va continua până la finalul lunii decembrie în cadrul Caravanelor de Sănătate din județele Maramureș și Sălaj, precum și în cele șase Centre de Promovare a Sănătății din București, Brașov, Constanța, Iași, Satu Mare și Sălaj, și estimează că va ajunge la peste 500 de beneficiari din rândul comunităților vârstnicilor. Periodic, specialiștii medicali și voluntarii Crucii Roșii stabilesc întâlniri informative cu persoanele în vârstă, abordând subiecte precum măsurile de prevenție în sezonul rece, strategii pentru protejarea sănătății în condiții meteorologice dificile și importanța imunizării, cu accent pe contextul bolilor cronice asociate vârstei.

Implicarea Sanofi în programele dezvoltate de Crucea Roșie, prin intermediul unui parteneriat solid care durează de mai bine de șapte ani, subliniază angajamentul companiei față de sănătatea comunităților, reflectând importanța colaborării între sectorul privat și organizațiile non-guvernamentale pentru promovarea bunăstării și prevenția afecțiunilor în rândul populației vârstnice. Sanofi Romania salută eforturile depuse de Crucea Roșie Română în această direcție și se angajează să suțină continuarea inițiativelor care aduc beneficii semnificative persoanelor în vârstă, nu doar în perioadele critice, ci pe tot parcursul anului.

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 624 de subfiliale și 399 de comisii. 8 928 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române.

Despre Sanofi

Suntem una dintre cele mai importante companii globale din domeniul sănătății și ne ghidăm după un singur scop, acela de a fi de neoprit în căutarea miracolelor științei pentru a îmbunătăți viețile oamenilor. Echipa noastră, prezentă în peste 100 de țări, este dedicată transformării practicii medicale, pentru a face imposibilul posibil. Oferim opțiuni de tratament care ar putea schimba viața și vaccinuri salvatoare pentru milioane de oameni din întreaga lume, punând în același timp sustenabilitatea și responsabilitatea socială în centrul ambițiilor noastre. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.