Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Salvați Copiii România începe un program amplu de educație remedială, pentru copiii al căror acces la educație a fost suspendat pe perioada carantinei

0

București, 1 iulie 2020: Salvați Copiii intensifică programul de recuperare educațională a copiilor vulnerabili, al căror drept la educație a fost suspendat în perioada carantinei sociale, când nu au avut acces egal și nediscriminatoriu la școala online. Astfel, începând de miercuri, 1 iulie, 4.600 de copii aflați în evidența organizației vor fi incluși în 127 de clase de educație remedială din 20 de localități, cu respectarea tuturor normelor de protecție și distanțare socială.

Echipele Salvați Copiii vor asigura recuperarea decalajelor cauzate de lipsa accesului sau de accesul redus/slab calitativ la clasele desfășurate online în perioada restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, astfel:

  • 100 de grupe pentru programul Școală după școală, unde vor fi integrați copiii de vârstă școlară din comunități/familii vulnerabile care au fost marginalizați suplimentar în cele trei luni de carantină;
  • 27 de grupe pentru Grădinița estivală, unde vor fi integrați copiii din ciclul preșcolar, care au fost scoși în afara oricărui program educațional la care copiii din medii sociale stabile au avut acces garantat, cu prioritate cei care urmează să frecventeze clasa pregătitoare în noul an școlar.

Clasele vor fi deschise, într-o primă etapă, începând cu 1 iulie, în școli din București, Constanța, Craiova, Iași, Lupeni, Mangalia, Negrești, Petrila, Reșița, Suceava, Timișoara, Târgu Mureș și Târgoviște.

Douăzeci de  grupe vor fi deschise, începând din 1 iulie, în rural: în localitățile Prejmer și Viștea de jos, din județul Brașov și în localitățile Bahnea și  Idiciu, din județul Mureș.

„La început, când a trebuit să rămânem în casă și școala s-a închis, am crezut că toți colegii mei sunt la fel ca mine, stau și își mai ajută părinții la treburi. Apoi, cînd a sunat doamna învățătoare, am aflat că toți ceilalți copii mergeau la școală, pe tabletă. Eu nu am tabletă și atunci nu am mai făcut ore.

La toamnă, mi-e teamă că mă voi face de râs. Sunt trist, dar cred că și mama e tristă, pentru că voia mult ca eu să învăț bine și să termin măcar liceul. (Andrei, 11 ani)

În total, 4.600 de copii aflați în evidența echipelor Salvați Copiii România vor beneficia de integrare școlară și program intensiv și personalizat de recuperare educațională în perioada verii.

Totodată, pentru că acești copii au resimțit acut abandonarea de către sistemul de educație, psiho-pedagogii organizației au creat instrumente specifice de suport psihologic și de remediere a sentimentelor negative acumulate.

150 de cadre didactice, psihologi și asistenți sociali ai organizației se vor implica în organizarea și susținerea activităților de vară.

Activitățile vor include în principal:

  • Pregătire școlară remedială în vederea depășirii carențelor educaționale din cauza neparticipării școlare;
  • Educație pentru sănătate, respectarea normelor de igienă, mai ales în cotextul cauzat de pandemie Covid-19;
  • TIC – instruirea copiilor în utilizarea tehnologiei moderne;
  • Educație nonformală, învățare prin joc și, împreună cu parteneri abilitați, derularea de experimente științifice, educație financiară, etc.
  • Ieșiri în aer liber, mici drumeții.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat urgența recuperării educaționale în cazul copiilor vulnerabili: ”Salvați Copiii România a intensificat încă de la începutul carantinei măsurile de suport și intervenție socială pentru copiii vulnerabili.

E imperios necesar să trecem la etapa de recuperare educațională, pentru că acești copii au fost marginalizați și scoși în afara sistemului, iar o astfel de discriminare are consecințe negative pe termen lung, atât asupra lor, cât și asupra întregii societăți”.

Toate grupele vor urma o metodologie strictă, astfel încât atât copiii, cât și cadrele didactice să fie în siguranță.

Activitățile se vor desfășura cu asigurarea distanței sociale, atât în interior, cât și în exterior. Grupele vor avea  între 5 și 10 copii, pentru o perioadă de maxim trei ore/zi la școală (în interiorul școlii sau în aer liber). Cei 4.600 de copii vor fi organizați în serii alternative pe parcursul fiecărei săptămâni din perioada verii.

În acest sens, Salvați Copiii își asumă atât obligația de a obține consimțământul informat al părinților și copiilor, de a asigura resursele umane și materiale necesare pentru desfășurarea activităților, cât și obligația de a respecta restricțiile și normele în vigoare[1] cu privire la asigurarea condițiilor de igienă și de supraveghere epidemiologică în cursul derulării activităților școlare.

CONTEXT

Accesul la o educație de calitate pentru copiii vulnerabili continuă să fie puternic afectat de închiderea școlilor, iar scenariul unei perioade prelungite de lipsă a contactului direct cu școala conduce la o creștere semnificativă a riscului de abandon școlar și de excluziune socială.

O analiză efectuată la finalul lunii aprilie de Organizația Salvați Copiii asupra unui eșantion de peste 500 de gospodării selectare din rândul beneficiarilor săi ridică serioase semne de alarmă cu privire la impactul pe care l-a avut criza declanșată de COVID 19 asupra copiilor care se aflau și anterior acestei conjuncturi în situații de risc (fiind în risc de abandon școlar, confruntându-se cu sărăcia sau crescând departe de părinții plecați la muncă în străinătate).

Astfel, potrivit datelor obținute de Salvați Copiii:

  • La nivelul celor 891 de copii școlari din familiile cuprinse în eșantion, 162 au avut lecții online la toate materiile și 351 la unele materii, ceea ce înseamnă că 378 (42,42%) de copii nu au avut acces la educație online, ci doar la alte intervenții de educație la distanță, la sprijin educațional din afara școlii sau au fost complet privați de educație.
  • 9 din 10 persoane spun că au în gospodărie acces la internet. Totuși, majoritatea acestora navighează online folosind telefonul mobil, ceea ce face dificilă utilizarea internetului în contexte educaționale. Analizând situația celor 891 de copii școlari din familiile cuprinse în eșantion, observăm că 89 nu au acces la internet, 541 au acces la internet acasă doar prin telefoane mobile și doar 261 au acces la internet și de pe desktop, laptop sau tablete.
  • Doar 1 din 10 familii spune că reușește să își ajute suficient toți copiii pentru a continua să învețe în această perioadă.

La sfârșitul lunii mai, în cadrul Semestrului European, Comisia Europeană a atras atenția României asupra unor provocări ale sistemului de educație, cum ar fi echitatea, caracterul incluziv, nevoia de a stabili un mecanism care să abordeze părăsirea timpurie a școlii, subliniind că :

 

”Nu se constată nicio îmbunătățire a rezultatelor școlare, în special în rândul copiilor din zonele rurale și din zonele defavorizate din punct de vedere economic. (…) Din cauza infrastructurii digitale inadecvate, a materialelor didactice necorespunzătoare și a competențelor digitale insuficiente, trecerea la învățământul la distanță, necesară în contextul epidemiei de COVID-19, creează probleme pentru instituțiile de învățământ și formare, pentru cadrele didactice și pentru elevi, în special pentru elevii defavorizați și pentru romi.”[2]

Experiența Salvați Copiii în lucrul cu peste 4.000 de copii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială cuprinși în programele socio-educaționale arată că majoritatea dintre aceștia au nevoie de sprijin permanent din partea școlii.

La nivel național, de asemenea, datele statistice[3] ne arată că cel puțin 4 din 10 elevi români au nevoie de intervenții individualizate pentru corectarea decalajelor constatate.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii : 30 de ani

De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul  copilului.

În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului.

Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg.

În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

[1]ORDIN nr. 4.267/841/2020 al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile/instituțiile de învățământ, instituțiile publice și toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/225922

[2]https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52020DC0523&from=EN

[3]Conform PISA 2018 https://www.edu.ro/rezultatele-elevilor-din-rom%C3%A2nia-la-evaluarea-interna%C8%9Bional%C4%83-pisa-2018

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.