Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Refacerea și îmbunătățirea suprafețelor destinate hranei faunei sălbatice din Maramureș

0

WWF România – filiala Maramureș a început proiectul pilot de refacere și îmbunătățire a suprafețelor destinate hranei faunei sălbatice din zona coridoarelor ecologice din Maramureș. Aceste demersuri fac parte din proiectul „Granițe deschise pentru fauna sălbatică din Carpați”, care își propune identificarea și securizarea rețelei de coridoare ecologice transfrontaliere din Ungaria-Slovacia-Romania-Ucraina.

Până în prezent, 6 hectare de păşune (terenuri din fondul forestier pentru hrana faunei salbatice) din zona coridoarelor ecologice identificate în judeţul Maramureş au fost restaurate utilizându-se măsuri premergătoare de eliminare a speciilor slab calitative pentru hrana faunei sălbatice şi însămânţarea cu specii erbacee care sa crească cantitatea şi calitatea hranei produse. Punctual, măsurile de restaurare a păşunilor au inclus: adunatul şi transportul unor pietre de pe păşune; combaterea vegetaţiei ierboase nevaloroase de pe păşune prin cosire; îndepărtarea de pe păşuni a arborilor, acolo unde este necesar; pregătirea covorului vegetal pentru supraînsămânţări, utilizându-se sămânţă din păşunile/fânaţele din zonă; înlocuirea păturii erbacee degradate cu specii de plante ierboase cum ar fi trifoiul alb; îndepărtarea unor ramuri din partea inferioară a coroanei arborilor pentru a creşte gradul de luminozitate.

Acțiunile de renaturare se realizează în premieră în Maramureș şi se vor finaliza în anul 2021, când vor fi restaurate minim 10 hectare de pășuni din zona coridoarelor ecologice.

Măsurile de renaturare a păşunilor contribuie la îmbunătăţirea funcționalității coridoarelor ecologice, având rolul de a:

îmbunătăţi mozaicul de habitate ce servesc ca şi adăpost şi oferă condiţii de hrană pentru specii umbrelă (ursul brun),

– conduce la diversificarea naturală a hranei pentru speciile de faună salbatică şi

– contribuie la reducerea conflictului animale sălbatice-om.

„Granițe deschise pentru fauna sălbatică din Carpați” a început pe 1 octombrie 2019 și este finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Ungaria – Slovacia-Romania – Ucraina ENI 2014-2020, pe o perioadă de 30 de luni. WWF România – filiala Maramureș, împreună cu partenerii de proiect din Ucraina (Organizaţia RakhivEcoTur) Ungaria (Parcul Național Aggtelek) și Slovacia (SOS BirdLife) vor contribui la protecția biodiversității din Ecoregiunea Carpatică prin îmbunătățirea conectivității între habitate dar și menținerea funcțiilor și serviciilor furnizate de ecosisteme, suport al unei dezvoltări durabile.

www.openbordersforbears.com

Aceast material a fost creat și menținut cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Despre autor

avatar

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.