Profesioniștii din domeniul sănătății și UNICEF fac apel la sprijin pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală a copilului și adolescentului, la conferința națională de la Sibiu

0

Cea de-a 19-a ediție a Conferinței Naționale de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului va avea loc la Sibiu, în perioada 11-13 aprilie 2024, în Aula Magna a Facultății de Medicină. Tema evenimentului din acest an, susținut de UNICEF, este „Prevenție și intervenție timpurie în sănătatea mintală a tinerilor”.

Organizatorii conferinței își propun să promoveze sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, astfel încât să fie asigurat dreptul copiilor la o dezvoltare armonioasă și să disemineze cele mai recente informații științifice și experimentale în acest domeniu.

Pe parcursul celor trei zile, invitați de la cele mai prestigioase universități din țară, precum și specialiști din străinătate, vor aduce perspective actuale și interesante pentru cercetarea și practica în domeniul sănătății mintale.

„Organizarea evenimentului din acest an se bucură de o colaborare excepțională și de sprijinul Universității <Lucian Blaga> Sibiu, al Spitalului Clinic de Psihiatrie <Dr. Gheorghe Preda> Sibiu și al UNICEF în România, căruia îi mulțumim. Programul științific abordează o gamă variată de teme, printre care se numără consumul de substanțe în rândul adolescenților, tulburarea de spectru autist și comorbiditățile acesteia, incongruența de gen în rândul copiilor și adolescenților, abordări psihoterapeutice în sănătatea mintală a copiilor”, a declarat Conf. Dr. Florina Rad, Președinte Asociației Române de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului și Profesii Asociate.  

„Anul acesta, pentru prima dată, Conferința Națională de Sănătate Mintală a Copilului si Adolescentului se va desfășura în Sibiu. Ne bucurăm să contribuim la organizarea evenimentului, în contextul în care problemele de sănătate mintală la aceasta categorie de vârstă au luat amploare în ultimii ani, nevoia de informare și prevenție fiind deosebit de importante”, a declarat Conf. Dr. Ciprian Băcilă, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Director Medical Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.  

Copiii și adolescenții au dreptul la o bună sănătate mintală și la bunăstare. Sunt necesare investiții sporite la nivel comunitar pentru ca acest drept să devină o realitate pentru copii și adolescenți.

Potrivit datelor incluse într-un raport UNICEF privind sănătatea mintală a copiilor și adolescenților din România, aproximativ 22.000 de copii și adolescenți trăiesc cu un diagnostic de boală mintală, iar mulți alții se confruntă cu diverse tulburări de dezvoltare, emoționale sau cognitive. Copiii și adolescenții cu probleme de sănătate mintală se confruntă cu stigmatizarea și discriminarea socială și sunt expuși riscului de a se angaja în comportamente riscante, cum ar fi fumatul, consumul de alcool și droguri sau abandonul școlar. Copiii și adolescenții români sunt mult mai afectați decât copiii din alte țări, potrivit raportului UNICEF. 33% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani se simt triști mai mult de o dată pe săptămână, față de o medie de 13% în cele 45 de țări incluse într-un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății.

În plus față de creșterea urgentă a investițiilor în sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, UNICEF solicită sprijin pentru prevenirea în familie prin programe care promovează o educație parentală pozitivă și bunăstarea îngrijitorilor. Adoptarea măsurilor adecvate pentru a aborda stigmatizarea și discriminarea și pentru a schimba discursul global și percepția publică privind sănătatea mintală reprezintă, de asemenea, un obiectiv pentru UNICEF.

În prima zi a evenimentului, va fi organizată o masă rotundă cu tema „Consumul de substanțe în rândul copiilor și adolescenților din România”, la care vor participa reprezentanți din domenii importante pentru sănătatea mintală a copiilor și adolescenților.

„Sănătatea mintală este un drept al tuturor copiilor și adolescenților, inclus în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și de care depinde îndeplinirea tuturor celorlalte drepturi fundamentale din acest tratat, ratificat de România în urmă cu 34 de ani.  Evenimentul, care începe astăzi la Sibiu, reunește specialiști de marcă și actori relevanți în acest domeniu. Beneficiind de expertiza lor și lucrând împreună cu partenerii guvernamentali și ai societății civile, putem face pașii necesari pentru a îmbunătăți sănătatea mintală a copiilor și adolescenților din România”, a afirmat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook, Instagram, TikTok și X.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.