Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Timișoara: Peste 350 de persoane diagnosticate cu scleroza multiplă incluse în proiectul „Centrul Solidaritatea”

0

Timișoara 2 martie 2021 Fundația Filantropia Timișoara, prin proiectul “Centrul Solidaritatea”, a oferit pentru mai mult de 20 de persoane diagnosticate cu scleroză multipla (SM) servicii medico-psiho-sociale complementare tratamentului medicamentos, care au contribuit la menținerea funcționării zilnice și creșterea calității vieții acestora. Aceste servicii au fost dezvoltate ca direcție de acțiune strategică în cadrul proiectului, în urma desfășurarii unei anchete psiho-sociale în rândul a 280 de persoane diagnosticate cu SM. Ancheta, desfășurată în perioada iunie-august 2020, a surprins aspectele cu care se confruntă bolnavii de SM din România și familiile acestora, cum se modifică sistemul lor de relaționare și care sunt elementele de suport pe care le accesează.

Proiectul, derulat în perioada aprilie 2020-februarie 2021, a fost finanțat de Fundația Orange cu suma de 32.000 lei, prin intermediul “Susține un ONG!”, program anual ce încurajează implicarea angajaţilor companiei Orange în proiecte sociale.

Beneficiarii au participat la ședinte de consiliere psihologică, la ședinte de kinetoterapie și împreună cu familiile și la 4 webinare cu specialiști din domeniile: nutriție, psihoterapie și recuperare fizică. „Consilierea psihologică și terapia de grup îmbunătățesc calitatea vieții persoanelor care suferă de boli cronice. În cazul terapiei de grup, beneficiile cresc exponențial, fiecare participant îmbogățindu-se din experiența și trăirile tuturor celorlalți, de folos fiind și faptul că au aceeasi patologie și se simt înțeleși și acceptați.” – psiholog Andreea Șandra.

În plus, în cadrul proiectului, au fost achiziționate echipamente profesionale necesare activităților de kinetoterapie: bicicletă de kinetoterapie adaptată pentru persoane cu dizabilități, stație de balans, benzi elastice,roata de recuperare, saltele, mingi medicinale, set reeducare mână, discuri tactile, gantere și greutăți reglabile pentru încheieturi și glezne, spalier și accesorii pentru motricitate fină. „Kinetoterapia vine în ajutorul persoanlor bolnave de scleroză multiplă, îmbunătățind calitatea vieții, prin menținerea sau creșterea capacității fizice și a independenței în activitățile de zi cu zi. În cazul persoanelor care s-au prezentat regulat la ședințe, s-a observat o îmbunătățire semnificativă a rezistenței fizice, a toleranței la efort, a echilibrului și creșterea forței musculare.” – kinetoterapeut Andreea Tălmăcel.

La nivel național, proiectul are ca obiectiv promovarea importanței diagnosticării timpurii a sclerozei multiple, o boală cu simptome derutante, și crește șansele de recuperare medicală, dar și de integrare socială a persoanelor afectate. Astfel, rezultatele anchetei desfășurate sunt puse la dispoziția tuturor membrilor Societății Române de Scleroză Multiplă pentru a putea dezvolta servicii centrate pe nevoile beneficiarilor și vor fi utilizate pentru dezvoltarea de politici sociale dedicate persoanelor cu SM.

Scleroza multiplă este o boală progresivă, care afectează sistemul nervos central (SNC) și care este diagnosticată de obicei, la adulții tineri, cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani. Totuși, afecțiunea se poate declanșa oricând între 15 si 60 de ani, iar statisticile arată că, în lume, numărul de femei care suferă de această boală este mai mare decât cel al bărbaților. Cauzele care îi determină declanșarea nu se cunosc, însă scleroza multiplă este considerată a fi autoimună. Persoanele afectate nu se vindecă, însă pot ține simptomele bolii sub control dacă urmează tratamentul corect.

Despre Fundația Filatropia Timișoara

Fundaţia Filantropia Timişoara, înfiinţată în ianuarie 2006, este o fundaţie de dezvoltare comunitară, de caritate, non-guvernamentală fără scopuri politice. De-a lungul celor 14 ani de activitate continua, fundația a dezvoltat numeroase proiecte locale, regionale și chiar internaționale, cu peste 7000 de beneficiari direcți, din diferite medii: victime ale traficului de ființe umane, copii abuzați, neglijați, cu risc de abandon școlar, copii și tineri cu merite deosebite la învățătură, familii aflate în dificultate, persoane cu dizabilități, adulți și vârstnici lipsiți de servicii medicale în zona rurale izolate etc. Pentru detalii, vizitați www.fft.ro

Despre Fundația Orange

Fundația Orange este o organizaţie non-profit și se implică în viaţa comunității, prinrealizarea de proiecte de filantropie, menitesăaducăschimbăripozitive în viaţapersoanelordezavantajate. Încei 8 ani de activitate, Fundația Orange a investitpeste 6.5 milioane de euro înproiecte de educație digitală pentrupersoanedefavorizateşiînproiecte de sănătate, educație, cultură în beneficial persoanelor cu deficiențe de vedere/sau de auz, înscopulintegrăriilorsociale. Pentrudetalii, vizitațiwww.fundatiaorange.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.