Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Peste 14.000 de copii de la sate vor participa la școala de vară organizată de World Vision România

0
  • Activitățile vor fi realizate fie online, fie în grupuri mici de copii, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță pentru prevenirea și controlul infecțiilor cu COVID-19, conform unui ghid cu reguli stricte, elaborat de Fundația World Vision România.

  • Activităţile educaţionale, organizate în format clasic sau online, vor consta în recuperarea materiei și orelor din perioada în care au fost suspendate cursurile sau îi vor ajuta pe copii să capete noi deprinderi.

Bucureşti, 29 iunie 2020. Peste 14.000 de copii din mediul rural vor participa, în această vară, la activităţi educaţionale în programele Școlii de vară World Vision România. Activităţile vor fi atât de educaţie formală, unde vor fi predate lecţii la materiile importante, pentru a-i ajuta pe copii să recupereze sau să recapituleze noţiunile de bază, cât şi de educaţie non-formală, care presupun deprinderea abilităţilor socio-emoţionale, lecții de viaţă independentă sau de educaţie pentru sănătate. Peste 200 de cadre didactice și psihologi din Ialomița, Iași, Vaslui, Dolj și Cluj vor coordona activitățile din școala de vară.

Activităţile din programele World Vision România vor fi realizate atât online, cât şi faţă în faţă, în grupuri mici de copii, cu respectarea unor condiţii de maximă siguranţă pentru participanți. Fundația World Vision România a elaborat un ghid cu reguli stricte pentru reluarea activităților sociale și educaționale cu copiii, preluat şi adaptat după modelul îndrumărilor oferite de Ministerul Educaţiei din Norvegia pentru redeschiderea centrelor de zi, grădiniţelor, şcolilor cu clase primare şi gimnaziale, recomandările Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanele cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii din România cu privire la măsurile pentru reluarea activităţilor cu copiii şi elevii în unităţi şcolare şi servicii sociale de zi. Ghidul oferă sfaturi și îndrumări practice pentru elaborarea unui plan de funcţionare în contextul prevenirii şi controlului infecţiei cu COVID-19 adaptat la nivelul fiecărei unităţi sociale sau educaţionale (centre de zi, centre educaţionale, creşe, grădiniţe, școli). precum şi la nivel de proiecte implementate de organizaţii neguvernamentale, pentru reluarea activităţilor cu copiii în timpul pandemiei de coronavirus atât pe perioada verii, precum şi din toamnă.

Printre activităţile la care vor lua parte copiii din mediul rural se numără:

  • Activităţi de educaţie remedială, prin intermediul cărora copiii sunt sprijiniţi în efectuarea asistată a temelor, în activităţi de recuperare şcolară şi ameliorare a dificultăţilor de învăţare.

  • Ateliere de orientare în carieră şi stagii de practică online.

  • Ateliere de dezvoltare persoanală, care abordează subiecte precum bullying-ul, anxietatea şi gestionarea ei, comportamentele neadecvate şi unde copiii vor participa la jocuri de auto-cunoaştere, cooperare, cultivarea stimei de sine.

  • Ateliere de educaţie civică şi educaţie pentru mediu.

  • Ateliere de educaţie pentru sănătate, igienă, mai ales în contextul COVID-19.

  • Ateliere recreative, de fotografie, pictură, club de lectură, piesă de teatru în aer liber, vizionarea filmelor în aer liber.

  • Concursuri literare, în care copiii au de realizat o lucrare la alegere care să se încadreze în tematica literară, artistică sau multimedia.

  • Atelier de experimente ştiinţifice.

  • Ateliere de educaţie antreprenorială şi educaţie financiară.

  • Jocuri și competiții sportive care nu implică contactul fizic: cursa cu ștafeta în care copiii nu ating același obiect ci mai multe obiecte plasate în diferite puncte din spațial de desfășurare; de asemenea, copiii vor alerga pe culoare predefinite și marcate cu sfoară sau alte materiale.

  • Sesiuni de consiliere psihologică individuală sau de grup.

  • Organizarea de tabere pentru copiii din mediul rural, la care vor participa un grup restrâns de copii. Activitățile vor avea loc în aer liber.

În contextul actual declanșat de pandemia COVID-19, închiderea școlilor odată cu declararea stării de urgență pe teritoriul României și decizia de a le redeschide ulterior doar pentru o mică parte din elevi au reprezentat măsuri necesare pentru protejarea populației dar, în același timp, au condus la instalarea unei stări de confuzie, teamă și stres în rândul copiilor și adulților. Numeroși psihologi avertizează deja că aceste elemente pot să ducă la instalarea unor afecțiuni de ordin psihologic precum tulburările anxioase, depresia sau sindromul post-traumatic.

Astfel, organizarea unor activități socio-educative care să redea copiilor un sentiment de relativă normalitate este importantă. Toate activităţile se vor face cu respectarea măsurile de siguranță recomandate de autorități, precum: limitarea numărului de copii care fac parte dintr-un grup, introducerea unor activități care să limiteze interacțiunile fizice dintre aceștia sau dintre aceștia și facilitatori, folosirea de echipamentelor de protecție (mănuși, măști), utilizarea unor locații care să permită participanților să își spele mâinile frecvent etc.

Abandonul școlar are cauze multiple, cele mai frecvente fiind lipsa sau slaba dezvoltare a abilităților socio-emoționale. Rezultatele școlare ale copilului sunt în mod clar legate de confortul lui emoțional, de modul în care reușește să se adapteze la grupul de colegi, să lucreze în echipă cu ei, de modul în care își înțelege și gestioneză emoțiile. Toate aceste componente țin de inteligența emoțională, iar vulnerabilitățile socio-emoționale determină izolarea și autoizolarea elevilor, ulterior pierderea oricărui interes față de mediul școlar. De aici și până la abandonul școlar nu mai este decât un pas foarte mic. Acesta este motivul pentru care orice program de prevenție a abandonului școlar și mai ales de recuperare a celor care au părăsit timpuriu școala trebuie să cuprindă câteva activități minime de îmbunătățire și de dezvoltare a abilităților sociale în scopul facilitării integrării sociale. Prin toate activitățile pe care le realizăm susținem accesul echitabil la educație.”, declară Ioana Vega, psiholog în cadrul Fundației World Vision România.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie neguvernamentală care desfăşoară programe de advocacy, dezvoltare și intervenţie umanitară de urgenţă, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen și se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş, de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de educaţie şi reducere a abandonului şcolar, de protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează, astfel, accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc.

Prin proiectele realizate, World Vision are ca misiune transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa împlinită pentru fiecare copil.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. De 30 de ani în România, organizația a oferit sprijin pentru peste 560.000 de copii şi adulţi, în 500 de comunităţi din 18 judeţe.

www.worldvision.ro

http://www.facebook.com/WorldVisionRomania

http://blog.worldvision.ro/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.