Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Maximum Rock Festival se amână pentru 2021…

0

Am așteptat și sperat până în ultimul moment că nu va fi nevoie să luăm această decizie, dar situația actuală ne obligă să amânăm MAXIMUM ROCK FESTIVAL pentru anul viitor.

Sănătatea și siguranța voastră au fost și vor fi întotdeauna prioritare pentru noi, de aceea sustinem măsurile luate de autorități pentru a stopa pandemia de Covid 19, atât din România, cât și din întreaga lume. În calitate de organizatori, urmăm îndeaproape toate indicațiilor instituțiilor abilitate.

Prin urmare, trebuie să vă anunțăm că ceea ce s-a dorit a fi o revenire în forță pentru MAXIMUM ROCK FESTIVAL va trebui să mai aștepte până în vara lui 2021. Da, festivalul se amână, nu se anulează, pentru că MAXIMUM ROCK FESTIVAL a fost creat și crescut din pasiune pentru muzica rock / metal.

Noua perioadă este fixată deja în luna iunie, însă aceasta va fi comunicată oficial în următoarele zile. Este foarte important să știți că în această perioadă s-a lucrat intens pentru ca toate formațiile anunțate pentru anul acesta să confirme participarea pentru ediția 2021 a festivalului.

Abonamentele achiziționate pentru ediția 2020 rămân în continuare valabile pentru ediția din 2021, și mai mult, cei care din diferite motive nu pot ajunge la ediția din 2021 pot folosi acest abonament pentru ediția 2022.

Revenim în câteva zile cu data oficială și trupele confirmate.

Suportul si pasiunea voastră ne sunt vitale pentru noi ca și organizatori, mai ales în această perioadă grea încercată pentru industria entertainment. Vă mulțumim și aveți grijă de voi, astfel încât să ne revedem cu bine în 2021!

Reamintim că pentru Maximum Rock Festival 2020 (13-14 iunie, Arenele Romane, București) au fost confirmate formațiile: Devin Townsend, Epica, Katatonia, Therion, Orphaned Land, Subterranean Masquerade, Riot Monk, Loch Vostok, Magnetic.

Echipa Maximum Rock

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.