Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Mărește valoarea tranzacțiilor pe Bursa Binelui a tinerilor Excepționali!

0

Proiectul Excepționalii a ajuns pe bursă abia anul acesta, deși el există pe piața proiectelor pentru liceeni cu impact la nivel național încă din 2015. Anul acesta valoarea lui de piață s-a majorat pentru că are scopul de a menține comunitatea liceenilor cu inițiative locale.

După ce a pornit cu 84 de tineri motivați să schimbe ceva în jurul lor pentru un viitor mai bun, efort care s-a materializat într-o platformă online de inspirație pentru toți adolescenții, în prezent scopul proiectului este de a susține 60 de liceeni în a-și dezvolta propriile proiecte. În felul acesta, numărul inițiativelor personale ar crește și s-ar diversifica de la cele deja existente, precum Opportunity Weekend, Zacusca de Artă sau HeRo, desfășurate în Oradea, Brașov, Craiova și Drobeta.

De-a lungul timpului, numărul tranzacțiilor s-a menținut constant pe piață prin efortul celor aproximativ 50 de alergători care și-au investit resursele în curse filantropice de alergare precum Gerar sau Transmaraton, dar și prin investiții mai mari venite din mediul corporate. Astfel, ei au ales să investească în viitor și în autonomia generației tinere.

Chiar și în aceste condiții, în momentul de față valoarea proiectului pe bursă este una instabilă pentru că dezvoltarea ediției din 2018 este condiționată și de tranzacțiile de pe Bursa Binelui. 5 bursieri au nevoie sprijinul fiecăruia din noi pentru a se alătura celorlalți 55 de participanți înscriși.

Pentru a rămâne listat la bursă, contul Excepționalii are nevoie de cel puțin 5 încurajări care să aducă o valoare de cel puțin 300 de ron.

Devino un investitor al binelui și fă o donație aici: https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Exceptionalii-2018

Despre autor

avatar

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală apărută în 2009 ca urmare a unei idei îndrăznețe a mai multor tineri întreprinzători. În toate ”viitorurile posibile”, vor avea succes aceia care își explorează potențialul și învață să se auto-depășească, colaborează cu celelalte generații și caută activ oportunități astfel încât să contribuie la transformarea societății, oferind bunăstare generațiilor prezente și viitoare. Misiunea Școlii de Valori este aceea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor lor vieți, fiind singura asociație din România care implementează în programele sale educația centrată pe valori. Acest model educațional implică dezvoltarea de competențe împărțite pe patru arii: dezvoltarea caracterului, explorarea personalității, implicare civică și well-being. Școala de Valori dezvoltă patru programe educaționale naționale: Adoptă un Liceu, Excepționalii, Laboratorul de Cariere și Arcademia prin care contribuie activ la dezvoltarea educației din România, oferind cunoaștere și îndrumare adolescenților, tinerilor și profesorilor.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.