Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Izolat.Împreună – Expoziția cu imagini de Mihnea Ratte pe cuvinte de Ana Mănescu, între 10 – 12 iulie în București

0

Între 10 – 12 iulie, expoziția Izolat.Împreună, proiect comun al fotografului Mihnea Ratte și al scriitoarei Ana Mănescu, va putea fi vizitată la cafeneaua Black Habit Coffee (Calea Griviței nr. 77, Clădirea The Mark, et. 1, în incinta Hotspot Workhub). Programul de vizitare este: 10 iulie, 18:00 – 23:00, 11 iulie, 9:00 – 23:00 și 12 iulie, 9:00 – 17:00 iar intrarea este liberă.

Mihnea derulează de doi ani pe Instagram #laculteisunsets, o serie de fotografii cu apusul de la balconul apartamentului lui din cartierul Lacul Tei din București, proiect pe care l-a continuat și care i-a dat sens pe durata autoizolării din martie și până în iunie, perioadă în care s-a redescoperit, s-a îndrăgostit și s-a reobișnuit să simtă.

Apoi, printr-o întâmplare, a găsit Quasar al Anei Mănescu, o colecție de texte despre apocalipse individuale, în al căror miez se află dragostea, care descriau exact ce a simțit și astfel s-a născut ideea Izolat.Împreună, o expoziție de 25 de printuri cu apusurile, însoțite de aceste texte.

După fiecare apus urmează liniște, întuneric și un răsărit. La fiecare apus aștept să răsar, să o iau de la capăt.

În 11 martie 2020 am intrat în autoizolare. Nu am știut ce va urma, îmi era teamă. Mi-am dat seama că va fi un an pierdut, asta dacă voi supraviețui virusului. Știam că va fi o perioadă grea și nelimitată în care mă voi redescoperi sau mă voi sui pe pereți. În tot acest timp, însă, m-am îndrăgostit, și ce urma să contureze o serie de momente grele, a creionat cea mai faină perioadă din viața mea, am redescoperit atașamanetul și faptul că încă mai simt, si vai cum am simțit.

Cuvintele mele sunt prea sărace să descrie cele două luni, dar pentru asta există Ana Mănescu, care deja scrisese tot ce am simțit eu, de la disperare la extaz, înainte să mă cunoască.

Aceasta este povestea mea din izolare, pe fundal de #laculteisunsets.” – Mihnea Ratte

Printurile vor putea fi achiziționate în urma unei donații în alimente neperisabile de minim 150 de lei către Asociația Taxiul cu Bomboane, care în această perioadă livrează pachete de alimente copiilor din medii defavorizate.

Mihnea a început ca jurnalist, dar în paralel a dezvoltat o pasiune pentru fotografie. A pus punct redacției și s-a aruncat cu capul înainte în noul lui scop în viață: să arate celor din jurul lui cum și ce vede el. Așa a ajuns să spună despre el că este fotograf fericit, pentru că în fiecare zi face ce îi place. Fotografiază de 13 ani și cel mai mult îi place alergătura de la evenimente și festivaluri. Consideră că aparatul este doar o unealtă, important este să transmită ce simte, inclusiv prin aceasta expoziție, cu ajutorul textelor Anei Mănescu.

Ana Mănescu sapă în întunericul din ea ca să se elibereze de el şi să îşi regăsească speranţa. Aşa i s-au născut toate cărțile, în care scrie despre iubiri şi lipsa lor, despre frici şi lupta împotriva lor, despre frământările minții şi ale trupului, despre drumul către sine.

Rupte din textele Anei şi păstrându-le esența, fragmentele care acompaniază apusurile spun povestea din izolare a lui Mihnea.

Vernisajul expoziției va avea loc pe 10 iulie, la cafeneaua Black Habit iar Izolat. Împreună va putea fi vizitată până pe 12 iulie.

Evenimentul este organizat cu susținerea F64.

Parteneri media: Iqads, Zile și Nopți, The Institute, Revista BIZ, PRwave, Iqool, Bookblog, 4arte, Smark, Munteanu.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.