În Săptămâna Verde, Carrefour pune preț pe reciclare

0

Până pe 18 septembrie, Carrefour are o nouă inițiativă experiment care transformă plasticul în monedă de schimb. Parte din programul Punem preț pe plastic”, ce propune acțiuni concrete și modele pentru a reduce, refolosi și recicla plasticul și alte deșeuri și ca urmare a proiectului pilot ”Plata cu PET” ce prevedea oferirea în magazinul Carrefour a unui fruct sau legumă proaspăta la fiecare PET adus, acțiunea ”Săptămâna verde” încurajează conștientizarea impactului asupra mediului și reciclarea și are loc, de data aceasta, pe platforma online Carrefour.

Până miercuri, clienții Carrefour care fac comenzi online, sunt încurajați să returneze curierului sacoșele de cumpărături Carrefour, în loc să le arunce, iar pentru acest gest, sunt recompensați cu 1 kg de mere românești, roșii, BIO.

Am avut o reacție foarte bună în cadrul proiectului Plata cu PET și credem că societatea este dornică de programe și soluții care susțin protejarea mediului. Vrem să continuăm să ne răsplătim clienții pentru atitudinea conștientă și să încurajăm niște gesturi-reflex de gândire și comportament responsabil față de mediu. Acesta este un program exercițiu și reflectă, totodată, și viziunea noastră de a trece la o alimentație mai sănătoasă, de aceea oferim mere din producția locală, BIO”, a spus Luiza Vrînceanu, Head of Corporate Causes.

În 2019, Carrefour a introdus în premieră în România două campanii prin care oferă clienților modalități plăcute și ușoare de a folosi plasticul într-un mod responsabil:

  • Plata cu PET-ul: Un program pilot, de tip experiment, prin care Carrefour a transformat PET-ul în monedă, încurajând un comportament responsabil. Astfel, între 9 și 14 iulie, clienții Carrefour Băneasa au putut achiziționa fructe și legume cu PET-uri. Fiecare PET valora un fruct sau o legumă! Datorită succesului înregistrat de acest program, Carrefour plănuiește să extindă acest program într-o serie de orașe din țară.

  • Vino cu caserola ta de acasă! – un program prin care clienții hipermarketurilor și supermarketurilor Carrefour pot achiziționa produse din zona de Gastronomie în propriile caserole. Compania încurajează astfel refolosirea produselor de plastic, pentru diminuarea consumului. Anul trecut, clienții Carrefour au folosit peste 5 milioane de caserole de plastic pentru zona de Gastronomie, caserole care devin de cele mai multe ori de unică folosință.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.