Gala Premiilor Gopo 2019. Cea mai importantă seară dedicată filmului românesc

0

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, va avea loc marți, 19 martie, la Teatrul Național București „Ion Luca Caragiale”. Evenimentul, ajuns la cea de-a XIII-a ediție, va fi transmis în direct de la ora 19.00 pe Film Now, online www.filmnow.ro, premiilegopo.ro și pe pagina de Facebook Premiile Gopo, precum și înregistrat, miercuri, 20 martie, de la ora 24.00, pe Digi 24.

Peste 800 de invitați sunt așteptați pe covorul roșu din centrul capitalei, la gala prezentată, pentru a patra oară consecutiv, de actorul Alexandru Bogdan. Printre cei care vor urca pe scenă pentru a înmâna mult-râvnitele statuete Gopo, create de artistul Adrian Ilfoveanu, se regăsesc actori consacrați precum Tora Vasilescu, Valentin Teodosiu, Emilia Popescu, Carmen Tănase, Tania Filip, Alexandru Bindea, Ileana Popovici, dar și tineri artiști ca regizorii Mona Nicoară, Marius Olteanu, actorii Victoria Răileanu, István Teglaș, Alina Șerban, Judith State, Cristi Balint, Ioana Bugarin, Ștefan Iancu, Adrian Nartea, Alina Nedelea, scriitorul Bogdan Ficeac, sau oameni de televiziune precum Oana Zamfir.

Pe lângă cele mai așteptate trofee ale serii – Cel mai bun film, Cel mai bun regizor – oferit de Banca Transilvania, Cel mai bun actor într-un rol principal – oferit de Mol România, Cea mai bună actriță într-un rol principal – oferit de Aqua Carpatica, Cel mai bun scenariu – oferit de Dacin Sara, sau Premiul pentru Machiaj și Coafură – oferit de MAC Cosmetics România și Premiul pentru Cele mai bune costume – oferit de Cellini, din programul serii nu vor lipsi Premiul pentru Întreaga Carieră – oferit actriței Ileana Stana Ionescu de către Apa Nova București și Premiul pentru Întreaga Activitate – acordat actorului Constantin Dinulescu. Premiul Special îi va fi înmânat maestrului de lumini Ion Nica, colaborator al regizorului care dă numele prestigiosului eveniment, Ion Popescu Gopo.

Premiul Publicului pentru producția autohtonă cu cel mai mare succes la box-office în 2018 va merge către “Moromeții 2” (r. Stere Gulea), film ce a înregistrat un număr record de spectatori în cursul anului trecut.

19 lungmetraje românești lansate în cinematografe în 2018 au fost luate în considerare de juriul din acest an pentru desemnarea nominalizărilor la cea de-a 13-a ediție a Galei Premiilor Gopo.

Filmele cu cele mai multe nominalizări sunt: “Moromeții 2” (14), “Charleston” (13), “Dragoste 1. Câine” (11) , “Pororoca” (10), “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (6).

Câștigătorii Galei Premiilor Gopo vor fi desemnați de cei peste 600 de membri activi din industria cinematografică. Acest lucru este realizat printr-un sistem de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit și consultanță PwC România.

Gala Premiilor Gopo 2019 – ediția a 13-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului

Naţional al Cinematografiei, DACIN SARA și Babel Communications

Co-organizatori: Primăria Capitalei și Centrul Cultural Expo Arte

Sponsori principali: Apa Nova București, Banca Transilvania, Cellini, Mol România, Țiriac Auto

Sponsori: Auchan Retail România, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BDG, MAC, Ginissima

Parteneri: IQOS, Peroni, Melkior, Gett’s Salons, Intercontinental, Prosecco Bar, Mariș, Aria – TNB, Cocor Spa Hotel

Partener de monitorizare: MediaTRUST

Servicii profesionale furnizate de: PwC Romania

Parteneri media principali și co-producători: Digi 24 și Film Now

Parteneri media: All about Romanian Cinema, Adevărul, A List Magazine, Cinemagia, Cărturesti, Life, Liternet, Marie Claire, OK! Magazine, Press One, Radio Europa Liberă România, Stil și Elan, Qreator, Ziarul Metropolis, Zile si Nopti.

Website: premiilegopo.ro

Facebook: https://www.facebook.com/PremiileGopo/

YouTube: https://bit.ly/2Ezgf2u

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.