Fundația Vodafone România a investit 2,5 milioane de euro în 2018, în proiecte care au avut 250.000 de beneficiari în întreaga țară

0

În 2018, Fundația Vodafone România a investit 2,5 milioane de euro în programele pe care le-a susținut în parteneriat cu asociațiile neguvernamentale, acestea având în total 250.000 de beneficiari în întreaga țară, copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Fundația a dezvoltat aproape 30 de proiecte, la nivel național și regional, împreună cu 24 de organizații partenere.

În domeniul sănătății, una dintre cele patru direcții strategice de investiție, fundația a continuat anul trecut lucrările de modernizare la Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Spitalul Județean Constanța și a finalizat dotarea cu aparatură de ultimă generație a Secției ORL a Spitalului de Copii Doctor Victor Gomoiu din București. Programul ˶O șansă pentru viață”, derulat împreună cu Asociaţia React în centrele de transfuzie sangvină, a continuat cu renovarea traseului donatorului în unitățile din Satu-Mare, Sibiu, Ploiești, Pitești, Câmpulung, Craiova și cu dotarea altor 23 de centre din țară.

Anul 2018, în care am sărbătorit 20 de ani de activitate, a însemnat pe de o parte continuarea investițiilor în programele strategice derulate împreună cu partenerii noștri la nivel național, iar pe de altă parte marcarea unor premiere importante, cum ar fi lansarea a unor produse digitale inovatoare, prin care a fost posibilă creșterea eficienței în suportul acordat beneficiarilor. De asemenea, am reușit să ne extindem implicarea în câteva zone cheie, unde ne-am dat seama că este nevoie de o prezență mai consistentă din partea noastră, dată fiind complexitatea proiectelor. Un exemplu este modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Constanța, proiect în care am decis să investim 1,1 milioane de euro și să preluăm unele activități ce țin direct de managementul lucărilor“, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

Tot în 2018, 200 de vârstnici imobilizați la domiciliu au fost incluși în proiectul „Butonul care salvează vieți”, derulat împreună cu Fundația pentru Sprijin Comunitar Bacău, prin care pot beneficia de îngrijire și asistență medicală la domiciliu, printr-un serviciu inovator de teleasistență și telemonitorizare medicală permanentă. Caravana „Fii Pregătit!“, derulată în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, a ajuns în 65 de localități din întreaga țară și a organizat sesiuni de pregătire pentru situații de urgență la care au participat peste 10.000 de persoane.

Un alt proiect continuat în 2018 este „Telemedicină pentru copilul insulino-dependent”, prin care 50 de copii au primit senzori de măsurare a glicemiei și au fost incluși în programul de monitorizare continuă a glicemiei. O premieră a anului trecut a fost lansarea aplicației www.eduaba.ro, care permite monitorizarea a 300 de copii cu autism, pentru un program de intervenție specializată mult mai eficient.

Programul strategic național ˶Investiție în mediul rural” a continuat anul trecut cu finanțarea centrelor ˶Școală după școală”, unde 500 de elevi din comunități defavorizate au primit sprijin pentru a nu abandona cursurile. Centrele sunt susținute în parteneriat cu Fundația World Vision România și Fundația Principesa Margareta a României. Tot în domeniul social, ͈Telefonul Vârstincului”, prima linie telefonică gratuită dedicată persoanelor de peste 65 de ani, a înregistrat un nou număr record de 10.000 de apeluri de la persoane care locuiesc singure, care au solicitat sprijin emoțional, informații sau consiliere socială.

Cea mai amplă inițiativă a Fundației Vodafone România din zona strategică dedicată voluntariatului, programul „Scrisori pentru Moș Crăciun”, a ajutat peste 1.200 de copii defavorizați să primească de Crăciun cadourile pe care și le doreau. În total, acțiunile de voluntariat ale fundației au inclus în 2018 23 de evenimente la care au participat peste 2.000 de voluntari.

Tot la capitolul premiere ale anului trecut, Fundația Vodafone România a lansat EVA Facial Mouse, prima aplicație cu ajutorul căreia persoanele cu dificultăți neuromotorii sau imobilizate pot acum să folosească dispozitivele mobile.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.132 de programe derulate de 730 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut aproape 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 30 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.