eLiberare lansează Higher Ground și duce lupta împotriva traficului de persoane la 4.478 de metri

by Echipa RomaniaPozitiva

Organizația neguvernamentală eLiberare anunță lansarea Higher Ground, o campanie de strângere de fonduri care folosește o provocare reală — ascensiunea unor vârfuri alpine de peste 4.000 de metri — pentru a atrage atenția publicului asupra traficului de persoane și a transforma această atenție în resurse pentru prevenire. Fondurile obținute în campanie vor fi direcționate către programele de prevenire a traficului de persoane ale eLiberare.

Pe 1 august 2026, Vlad Bauer pleacă din România spre Elveția, iar pe 3 august, dacă vremea și condițiile muntelui permit, pornește spre vârful Matterhorn (4.478 m) — prima sa ascensiune a unuia dintre cei mai recognoscibili munți din lume, celebrul vârf de pe ambalajul unei cunoscute ciocolate. Expediția continuă apoi către Dom (4.546 m), cel mai înalt vârf aflat integral pe teritoriul Elveției, înainte de revenirea în țară, pe 9 august.

„Nicio oră de antrenament și niciun moment dificil de pe munte nu pot fi comparate cu experiența unei persoane exploatate — eu pot oricând să mă întorc și să plec acasă, o persoană controlată și exploatată nu are această libertate. De aceea, am ales urcarea pentru mobilizare: creez un moment în care oamenii se opresc, ascultă și pot alege să contribuie la această luptă”, a declarat Vlad Bauer.

„De cele mai multe ori auzim despre traficul de persoane după ce răul s-a produs. Dar poate cea mai importantă poveste despre trafic este cea care nu ajunge niciodată să se întâmple: un adolescent care recunoaște capcana, un profesor care observă la timp un semnal de risc, un părinte care știe cum să vorbească despre manipulare. Exact această muncă, de dinainte, o susține Higher Ground. Legătura dintre ascensiune și misiunea eLiberare este simplă: atenția pe care o generează muntele devine resurse concrete pentru educație, informare și detectare timpurie”, a declarat Ioana Bauer, președinta eLiberare și Schwab Foundation Awardee 2026.

Miza campaniei este cu atât mai importantă cu cât traficul de persoane reprezintă una dintre cele mai grave forme de criminalitate organizată și de încălcare a drepturilor omului.

Publicul se poate implica în trei moduri: printr-o donație — direct pe eliberare.com, prin platforma Galantom sau, pentru donatorii din SUA, prin Mighty Cause —, trimițând campania unei persoane sau implicând o companie, prin contribuții directe, matching pentru donațiile angajaților sau acțiuni interne de fundraising. Atingerea vârfului nu este o promisiune — deciziile pe munte se iau responsabil, în funcție de condiții —, iar reușita campaniei nu se măsoară în altitudine, ci în oamenii care află despre prevenție, în conversațiile care încep și în fondurile care ajung la eLiberare.

Higher Ground este gândită ca o campanie recurentă de fundraising: edițiile viitoare vor viza alte vârfuri simbolice, precum Mont Blanc sau Elbrus. Campania își asumă un angajament etic explicit de  transparență totală asupra fondurilor.

###

Despre Higher Ground

Higher Ground este o inițiativă eLiberare de strangere de fonduri     , care folosește ascensiunea unor vârfuri alpine de peste 4.000 de metri pentru a duce cauza prevenirii traficului de persoane „mai sus” în conștiința publică. Expediția funcționează simultan ca instrument de strângere de fonduri și ca poveste de vizibilitate: ascensiunea atrage atenția, donațiile susțin prevenția. Detalii pe pagina proiectului https://eliberare.galantom.ro/fundraising_pages/view?id=48910

Despre eLiberare

eLiberare este o organizație neguvernamentală din România, fondată în 2013, dedicată construirii unei mișcări sociale împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale. Activitatea organizației se bazează pe educație preventivă, identificare proactivă, implicarea supraviețuitorilor și consolidarea ecosistemelor de politici publice. eLiberare este acreditată și licențiată de Guvernul României pentru a oferi servicii victimelor traficului de persoane, inclusiv copiilor, și colaborează cu autorități publice, instituții internaționale și organizații neguvernamentale. www.eliberare.com 

You may also like

Leave a Comment