Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Clinicile Dentare Dr.Leahu lanseaza Yummy Galaxy, singura aplicatie pentru copii cu recompense in lumea reala

0

Academia Spațială Dr. Leahu la 1 an de la deschidere – peste 5.500 de mici pacienți  în cele 7 orașe (București, Oradea, Constanța, Pitești, Turda, Iași, Timișoara)

16 octombrie 2020 Clinicile Dentare Dr. Leahu lansează Yummy Galaxy, singurul joc pentru copii care oferă recompense în lumea reală – consultații gratuite și produse pentru prevenția dentară a copiilor. Jocul extinde universul de poveste al Academiei Spațiale Dr. Leahu, clinică specializată pentru copii, care, la împlinirea unui an de funcționare, adaptează mecanismele jocurilor populare de tip puzzle mediului stomatologic. Jocul, dezvoltat împreună cu Gamify, este disponibil gratuit pe AppStore și Google Play.

Academia Spațială Dr. Leahu, la momentul deschiderii în octombrie 2019, a introdus la nivel local un concept futurist, bazat pe experiența digitală, care a fost extins ulterior în toate clinicile din rețea. Prin povestea unor personaje speciale care navighează în spațiu, prin soluțiile de gamification, proiecțiile digitale și jocurile online pe tabletă, noua abordare are scopul de a-i învăța pe copii despre importanța sănătății dentare. Povestea continuă acum și în mediul digital pur, în afara locațiilor Dr. Leahu, într-un format accesibil internațional. Fiecare joc aduce o provocare diferită, personaje noi cu nume de alimente, care trec prin aventuri în galaxie și se luptă cu același tip de inamici ce reprezintă cariile. După creionarea propriilor strategii și acumularea de puncte convertibile în monedă virtuală, copiii pot beneficia de premii adevărate sub formă produselor și consultațiilor dentare. Jocul facilitează accesarea și de către membrii familiei prin funcția Family Sharing, precum și conectarea prin rețelele sociale, potrivite contextului actual care limitează interacțiunile în persoană.

Odată cu împlinirea unui an de funcționare a Academiei Spațiale, clinica pentru copii care a adus pentru prima dată ideea de gamification în stomatologie, am dorit să venim cu un plus de valoare în interacțiunea cu micii pacienți, într-un mod și mai accesibil, menținând coordonatele pe care ei și le doresc – poveste, tehnologie și recompensă. Este felul nostru în care vedem educația celor mici despre sănătatea dentară, la un click distanță și luând în considerare modul în care ei se simt, comunică, interacționează, învață. Serviciile pentru copii au evoluat, iar legătura dintre medici și aceștia, din cele observate de noi în lucrul cu peste 5.500 de mici pacienți în București și în țară, care au ajuns în clinicile noastre în ultimul an, a fost net îmbunătățită cu ajutorul acestui concept.”, declară Ionuț Leahu, CEO și fondator al Clinicilor Dentare Dr.Leahu.

Academia Spațială Dr. Leahu, prin echipa specializată pe problemele dentare ale copiilor și adolescenților, și-a desfășurat activitatea în 26 de cabinete dotate cu aparatură medicală de ultimă generație, 7 rezerve de recuperare după intervenții cu anestezie generală și centre de radiologie dentară digitală. Tipurile de afecțiuni cu incidența cea mai mare sunt caria dentară, demineralizările, dinții definitivi care erup incorect și abcesele dentare. În clinică, sunt rezolvate și problemele copiilor cu autism sau alte afecțiuni care necesită și intervenția unui medic anestezist. Decizia concentrării unei echipe pregătite pentru abordarea integrată a problemelor copiilor și adolescenților a venit în contextul în care 30% dintre familiile care au în îngrijire copii nu i-au adus niciodată pe cei mici la dentist (studiul Kantar din ianuarie 2020), prima vizită la medicul stomatolog are loc între 3 și 5 ani, iar incidența cariilor dentare este de 75% la copiii cu vârste între 6 și 11 ani.

—————

Descriere Clinicile Dentare Dr.Leahu

Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu este cea mai extinsă rețea din domeniul stomatologiei, cu prezență în 7 orașe (București, Pitești, Timișoara, Turda, Constanța, Oradea și Iași), având 92 de cabinete pe o suprafață a spațiilor de peste 4500 metri pătrați și cu o echipă de peste 360 de persoane, dintre care 111 medici și 5 specialiști în anestezie. Fiecare clinică integrează cel puțin un centru de radiologie dentară digitală, rețeaua având și propriul centru de instruire – Centrul de Perfecționare Dr. Leahu.

În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, pacienții primesc tratamente stomatologice inovatoare, realizate cu ajutorul echipamentelor și tehnologiilor de ultimă generație, printre care: tratamente revoluționare cu laser, testul de depistare a cancerului oral cu ajutorul aparatului VELscope Vx, singurul aparat din România aprobat de Organizația Mondială a Sănătății, tratamentele de restaurare totală a danturii în doar 24 ore, cu ajutorul sistemului cu implanturi dentare SKY fast&fixed, precum și tehnologia modernă CEREC 3D CAD/CAM ce realizează coroane și fațete dentare în doar o oră.

Academia Spațială Dr. Leahu este prima clinică stomatologică pentru copii cu sistem de gamification. Este un concept special creat pentru copii, bazat pe experiența digitală, care îmbină distracția și sănătatea dentară și care poate fi regăsit în toate Clinicile Dentare Dr. Leahu din țară.

www.academiaspatiala.ro.

Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu este prima entitate din industria healthcare tranzacționată pe sistemul alternativ al Bursei de Valori București.

Pentru mai multe detalii despre Clinicile Dentare Dr. Leahu, vă rugăm să accesați www.cliniciledrleahu.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.