Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Climb Again Hub -proiectul care schimbă statistica tinerilor cu deficiențe de vedere din România

0

București, 18 februarie – 350 de copii și tineri cu deficiențe de vedere, din toată, țara au participat la cursurile de independență organizate în cadrul proiectului ”Climb Again Hub”, o inițiativă a Asociației Climb Again și Kaufland România. Au fost construite panouri de cățărat în săli de sport din cadrul școlilor speciale din Târgu Frumos, Cluj, Timișoara și București, au fost organizate 200 de antrenamente în sală, dar și online, iar Alex Benchea și Răzvan Nedu, cei doi sportivi care au cucerit Vârful Mont Blanc în iulie 2020, au susținut 50 de ateliere de independență. Oficial, în România sunt peste 2.800 de copii și tineri cu deficiențe de vedere, iar statistica spune că 9 din 10 dintre aceștia nu ies din casă neînsoțiți.

În iulie, anul trecut, când urcam pe Mont Blanc, știam că voi povesti despre aventurile mele copiilor și tinerilor cu deficiențe de vedere. Câteva luni mai târziu, am primit invitația de a face parte din proiectul Climb Again Hub și să le împărtășesc copiilor din experiența mea. A fost exact ce îmi doream, să le vorbesc celor ca mine, puștilor nevăzători, cât de important este să îmbrățișeze independența, prin folosirea bastonului alb și cât de util este să ieși din casă și să vrei să cucerești vârfuri”, spune Alex Benchea, unul dintre sportivii Climb Again care a urcat pe Mont Blanc.

Proiectul a urmărit atât incluziunea prin escaladă și practicarea ei ca sport care aduce beneficii fizice și psihice, dar și apartenența socială prin organizarea de cursuri de dezvoltare personală care implică folosirea bastonului alb ca instrument pentru o viață normală. Cursurile de independență au fost susținute de Alex Benchea și Răzvan Nedu, cei doi tineri sportivi cu deficiențe de vedere, membri ai clubului Climb Again, care au ajuns la 4810 m.

Climb Again Hub ne-a ținut împreună. Trecem printr-o perioadă nemaiîntâlnită, cu tot felul de restricții, dar a trecut mai ușor pentru că știam că avem antrenament online săptămânale, că Răzvan și Alex ne spun povești de pe munți, că ne mai întâlnim și la școală, din când în când, să cățărăm în sala de sport. Este important să știi că aparții unui grup, că celorlalți le pasă de tine. M-au motivat să mă mișc, lucru esențial pentru condiția mea fizică”, spune Vasile, unul dintre elevii beneficiari din Timișoara.

Escalada și activitățile sportive au fost cele care au atras interesul pentru marea majoritate a celor 350 de elevi cu deficiențe de vedere, elevi ai școlilor speciale din România. Cele 4 panouri, construite de la zero de echipa de specialiști coordonată de Climb Again, au între 4,5 și 6 metri înălțime și se pot cățăra simultan între 3 și 5 copii. Sportivi profesioniști cu deficiențe de vedere, care se antrenează la Clubul Sportiv Climb Again, i-au instruit pe profesorii de sport din școlile partenere să îi asiste pe elevi în urcarea pe peretele de cățărat, astfel încât activitatea sportivă și escalada să fie recurente și mereu în siguranță.

Climb Again Hub este un proiect care care, pe lângă partea concretă cu antrenamente, escaladă și cursuri cu bastonul alb, oferă în plus ceva intangibil, dar extrem de valoros – inspirație și motivație pentru a depăși limite. Iar noi, la Kaufland România, credem în depășirea limitelor”, a completat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Despre Climb Again

Asociația Climb Again este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă și Comitetul Paralimpic Roman. Încă din 2014, Climb Again, schimbă fundamental viața copiilor și a tinerilor cu nevoi speciale și îi ajută să se integreze în societate, să își recapete independența și să trăiască pe cont propriu. Climb Again a ajuns la peste 1.750 de beneficiari direcți și peste 5.000 beneficiari indirecți, iar în 2018 a deschis primul centru de terapie prin escaladă din Europa.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 141 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro

Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.