Campania „Fii la tine-n țară la fel ca afară” ajunge în Brașov

0

Începând cu luna februarie, brașovenii sunt încurajați să „fie în țară la fel ca afară” și să predea deșeurile de echipamente electrice și electronice în mod responsabil.

Campania națională de informare „Fii la tine-n țară la fel ca afară”, organizată de ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ajunge în Brașov, bucurându-se de sprijinul Primăriei Municipiului Brașov. Scopul acesteia este de a contribui la conștientizarea publicului românesc în privința comportamentului corect față de un tip de deșeuri: DEEE – deșeuri de echipamente electrice și electronice. Lansată pe 14 ianuarie, campania include un spot video și este promovată atât pe media tradițională, TV, cât și pe YouTube și rețele de socializare. Detalii despre campanie pe fiiintara.ecotic.ro

În acest context, ECOTIC și Primăria Municipiului Brașov îndeamnă brașovenii să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) la Centrul de colectare Eco Civica Center din Str. Carpaților nr. 60, unit 71, Metrom, de luni până vineri între 9:00 si 17:00. Totodată, DEEE-urile mari și voluminoase vor fi preluate de la domiciliu sau de la sediul firmei în mod gratuit, apelând numerele de telefon 0742 400 404 / 0756 200 201 (de luni până duminică, între orele 9.00 – 18.00), de către Eco Civica Center, partener ECOTIC.

Sprijinim campania națională de informare a ECOTIC „Fii la tine-n țară la fel ca afară” cu privire la predarea corectă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Este important să colectăm DEEE-urile în mod responsabil, să avem grijă de mediu și să contribuim în mod activ la economia circulară, motiv pentru care încurajăm toți locuitorii Brașovului să predea electronicele uzate în mod responsabil.” declară primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru.

Avem convingerea că, prin promovarea acestor exemple de bune practici în domeniul colectării și reciclării deșeurilor electrice și electronice, contribuim la dezvoltarea unei mentalități noi și a unei atitudini responsabile a cetățenilor români față de mediul înconjurător”, declară Valentin Negoiță, Președinte ECOTIC.

Studiul ECOTIC „Cuantificarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice generate în România, situație comparativă 2019 vs 2015” relevă faptul că în România sunt generate 5,5 kg DEEE pe cap de locuitor, în medie, pe an. Totuși, doar 3 kg din acestea ajung să fie colectate corespunzător la magazine, puncte de colectare sau în campanii și ajung în fluxul de tratare și reciclare. Restul de 2,5 kg ajung la groapa de gunoi sau în fluxuri de fier vechi, ducând la o poluare gravă și ireversibilă a mediului.

Prin intermediul campaniei „Fii la tine-n țară la fel ca afară”, ECOTIC își propune să promoveze bunele practici din statele Uniunii Europene și să informeze publicul românesc asupra soluțiilor de colectare separată a deșeurilor electrice și electronice ce stau la îndemâna tuturor: magazinele de electronice și electrocasnice, punctele de colectare municipale precum și campaniile pe care ECOTIC le desfășoară în mod regulat, în mediul urban și rural.

Serviciul de colectare de la domiciliu face parte din soluțiile pe care ECOTIC le pune la dispoziția cetățenilor din mediul urban și rural în ceea ce privește colectarea separată.

Despre ECOTIC:

ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziție gratuit recipienți pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni și baterii, precum și preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. Pentru mai multe detalii transmiteti un e-mail la logistica@ecotic.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.