Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Bosch este, pentru al treilea an consecutiv, al doilea cel mai dorit angajator din industria automotive

0

Unul dintre cei mai doriți angajatori din România

Bosch este prima opțiune pentru candidații cu studii, experiență în inginerie sau profil business din Cluj și opțiunea a treia pentru candidații cu studii și experiență în IT&C

Al doilea cel mai dorit angajator în rândul candidaților cu studii, experiență în inginerie sau profil business din județele Sibiu, Alba și Mureș

Al treilea cel mai dorit angajator din Timișoara pentru candidații cu profil business

Bosch are 700 poziții deschise pe toate segmentele profesionale

O promisiune pe termen lung: Work #LikeABosch

București, Blaj, Cluj, TimișoaraBosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, se clasează, și în 2021, între cei mai doriți angajatori din România. La nivel național, Bosch ocupă poziția șapte din 100 în topul celor mai doriți angajatori realizat de Catalyst Solutions în 2021, și rămâne, pentru al treilea an consecutiv, al doilea cel mai dorit angajator din industria automotive. Prin cultura organizațională deschisă, programele de învățare și dezvoltare continuă, diversitatea rolurilor și a oportunităților, Bosch reușește să mențină la cote ridicate interesul candidaților pentru companie. Astfel, Bosch este cel mai dorit angajator din Cluj pentru candidații cu studii sau experiență în inginerie și pentru cei cu profil business, și al treilea în topul preferințelor specialiștilor din domeniul IT – în creștere constantă în ultimii ani. În regiunea Transilvaniei, Bosch este al doilea cel mai dorit angajator pentru candidații din județele Sibiu, Alba și Mureș, iar în Timișoara, unde Bosch operează un centru de servicii de outsourcing pentru procese și servicii de business complexe, compania este se regăsește în primele trei opțiuni ale candidaților cu profil business. „Chiar dacă ultimul an a fost plin de provocări determinate de contextul pandemic, mă bucur că am reușit să păstrăm o interacțiune de calitate cu candidații, iar rezultatele studiului ne confirmă acest lucru.”, spune Cristina Corello, director resurse umane în cadrul Grupului Bosch în România.

Studiul „Cei mai Doriți Angajatori” se derulează anual, de 16 ani, și reprezintă unul dintre cele mai complexe instrumente de referință pentru măsurarea nivelul de atractivitate al angajatorilor din România. Anul acesta, sondajul s-a bazat pe un eșantion de peste 14.300 de respondenți cu profil Business, IT&C, Inginerie și Științe Sociale.

Bosch în percepția candidaților

Conform studiului realizat de Catalyst Solutions, principalele cinci criterii luate în considerare de către candidați atunci când își aleg un viitor angajator variază în funcție de nivelul de experiență, profilul profesional și domeniul de activitate al fiecăruia. În sondarea percepției despre Bosch ca angajator de top, peste 50 de procente dintre respondenți au declarat că percep compania drept lider în ariile sale de activitate, cu produse și servicii inovatoare, asociind-o cu tehnologiile de ultimă generație. Totodată, organizația este văzută ca un angajator stabil care oferă pachete salariale atractive și beneficii competitive, fiind recunoscută pentru oportunitățile de dezvoltare profesională, opțiuni variate de învățare, susținere continuă din partea echipelor de management, dar și expunere internațională.

O echipă unită, în continuă expansiune

Anual, Bosch oferă peste 1000 de oportunități pentru juniori, elevi, studenți și absolvenți. Numai în ultimele trei luni, peste 200 de studenți s-au înrolat în programele de internship și Working Student disponibile în locațiile din țară. Creșterea continuă a companiei din ultimii ani se reflectă nu doar în numărul de angajați – aproximativ 8.160 în decembrie 2020, de la 1.700 în decembrie 2013, ci și în diversitatea oportunităților de carieră. Actualmente, în România, Bosch oferă o paletă foarte largă de poziții deschise, pentru elevi, studenți și experți, candidați cu profil tehnic sau cu experiență în arii comerciale și de business, operatori și până la poziții de management. În prezent, organizația are 700 de poziții deschise pe segmentele profesionale mai sus menționate și vizează specialiști cu experiență în inginerie software, hardware, mecanică și ingineria fiabilității, specialiști cu experiență în industria automotive, vorbitori de limbi străine, dar și specialiști în contabilitate, gestiune, achiziții sau logistică.

O promisiune pe termen lung: Work #LikeABosch

Bosch conduce transformarea și contribuie la crearea unei lumi mai conectate, iar angajații săi aduc un aport direct la succesul companiei. „Colegii noștri sunt parteneri în acest demers, iar promisiunea față de angajații noștri este fermă: ne dezvoltăm împreună, ne bucurăm de munca noastră și ne inspirăm unii pe ceilalți. Diversitatea oportunităților de carieră, dinamica din business, varietatea ariilor și a diviziilor, cultura organizațională consolidată, stilul de leadership, impactul produselor și al serviciilor noastre, responsabilitatea pe care o manifestăm față de business și față de societate, toate permit angajaților să aibă o evoluție frumoasă în carieră.”, adaugă Cristina Corello. Prin adaptarea constantă a proceselor de învățare și dezvoltare, Bosch oferă angajaților opțiuni variate de creștere profesională. În contextul transformării digitale, tot procesul de dezvoltare în organizație se bazează pe două principii: învățare continuă (Life-long learning) și autonomie în învățare (Self-learning). Angajații beneficiază de procese de învățare personalizate, adaptate la nevoile și stilul de învățare al fiecăruia, pot participa la programe consolidate de formare și au acces la platforme de e-learning și metode de învățare variate (blended learning).

Prin investițiile din sfera educațională și academică, organizația se concentrează, totodată, pe pregătirea tinerei generații, pentru care dezvoltă proiecte precum competiții dedicate, programe de masterat, cursuri universitare, programul Working Student sau cele de formare profesională continuă. Bosch prețuiește echilibrul între viața personală și cea profesională și oferă angajaților săi, pe lângă un mediu de lucru care inspiră, un pachet de beneficii flexibile, adaptate nevoilor fiecăruia, cum ar fi un program de lucru flexibil, acces la servicii medicale și la cantine moderne, acces la evenimente sportive sau recreative și la programe de wellbeing. Totodată, Bosch promovează o cultură organizațională bazată pe feedback, leadership, diversitate, comunicare deschisă și autentică și acționează ca o organizație responsabilă, atât în ce privește operațiunile sale de business, cât și față de societate.

Grupul Bosch este prezent în România de 27 de ani și are aproximativ 8.160 de angajați în cinci entităţi. În 2020, Bosch a înregistrat vânzări de 448 milioane de euro pe piața din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Informații suplimentare sunt disponibile online la www.bosch.ro

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 395.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2020). Compania a generat vânzări de 71,5 miliarde de euro în 2020. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluţii inovatoare pentru case inteligente, Industrie 4.0 și mobilitate conectată. Bosch urmărește o viziunea unei mobilități sustenabile și sigure. Compania îşi foloseşte expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum şi propriul cloud IoT, pentru a oferi clienţilor soluţii conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată, prin intermediul produselor și soluțiilor care ori conțin inteligență artificială (IA), ori au fost dezvoltate sau fabricate cu ajutorul ei. Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Cu cele peste 400 de locații din lumea întreagă, Grupul Bosch a fost neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon încă din primul trimestru al anului 2020. Baza pentru viitoarea creştere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 73.000 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare în cele 129 de locaţii din lume, precum și aproximativ 34.000 de ingineri software.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com,
www.bosch-press.com, www.twitter.com/BoschPress

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.