Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Alergăm pentru Viitor în Maratonul Medicilor: 11 aprilie 2020

0

321sport este probabil cea mai frumoasă și responsabilă comunitate sportivă din România. Organizează alergări gratuite pentru oameni din 2015 și pregătește acum cel mai important maraton caritabil.

Medicii din România și din întreaga lume sunt în cel mai greu maraton chiar în acest moment, când luptă împotriva virusului COVID-19. Mulți dintre ei au plecat “la luptă” fără toate cele necesare, iar cei de la 321sport vor să le fie alături!

Pe 11 aprilie, la ora 12:00, va avea loc un maraton caritabil pentru a ajuta medicii aflați în maratonul de salvare a vieților în această perioadă. Așadar, au bucuria să vă prezinte ideea #AlergamPentruViitor în #MaratonulMedicilor, cea mai mare inițiativă umanitară 321sport #RunningCulture care va strânge bani pentru Asociația Zi de Bine în proiectul #ScutPentruSpitale ce construiesc Unitatea de Suport Medical Bucureștii Noi. Odată finalizată, clădirea va fi predată autorităților, pentru a fi operată de cadre medicale profesioniste. Costurile pentru instalarea, utilarea si operarea unității medicale se ridică la peste 1.000.000 euro, pentru o perioadă de două luni. Totodată, antrenorul comunității, Radu Restivan, care este și ambasador al World Marathon Majors, va alerga câte o oră pentru fiecare 1000 de lei donați. Alergarea va fi live pe canalul de Facebook 321sport.

Maratonul de pe 11 aprilie va fi unul simbolic și nu va conta cine va alerga cel mai mult sau cel mai repede, important este să fim cât mai mulți și să reușim să strângem cât mai multe fonduri pentru a contribui la construcția unității spitalicești. Așa că puteți alerga 100 metri, 1 kilometru sau 100 kilometri, orice distanță va fi o adevărată victorie! Mai multe informații despre cea mai mare campanie umanitară a comunității de alergare găsiți aici: https://bit.ly/2JOcfgh.

#stamacasa #alergacasa

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.