Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Activ în carieră- GoodStart

0

Activ în carieră- GoodStart. 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Aproape 200 de elevi din zone defavorizate ale țării vor fi beneficiari ai unui proiect cu finanțare europeană care vizează îmbunătățirea competențelor profesionale și oferirea premiselor necesare pentru debutul lor în cariera aleasă. Proiectul se întinde pe o perioadă de 24 de luni și include consiliere și îndrumare, dar și stagii de practică la potențiali angajatori și asistență în procesul de angajare.

GoodStory a început în luna septembrie 2020 implementarea proiectului Activ în carieră – Goodstart, un proiect dedicat elevilor din licee tehnologice, școli profesionale și/sau postliceale. Pe parcursul a doi ani, cei 182 de beneficiari vor primi consiliere și îndrumare, vor participa la stagii de practică, după care vor primi asistență în procesul de angajare. Proiectul urmărește de asemenea  implementarea la nivel regional și național a unor modalități inovatoare de stimulare și menținere a interesului elevilor pentru dobândirea de competențe profesionale și transversale.

Obiectivul proiectului este ca sprijinul oferit să contribuie la creșterea gradului de ocupare pe piața muncii ca urmare a participării la activități de orientare, consiliere profesională și de învățare la un potențial loc de muncă prin stagii de practică, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI (Turism si ecoturism, procesarea alimentelor si bauturilor, istributie, industrii creative etc.), a precizat Cristina Nedelcu manager de proiect.

Pentru a fi eligibili pentru acest proiect, viitorii absolvenți trebuie să fie înscriși la unități de învățământ din regiunea Sud Muntenia, Sud-Est, Sud-Vest, Centru, București-Ilfov, având următoarele domenii de specializare: turism și alimentație, comerț, economic, industrie alimentară.

De asemenea, calificarea acestora trebuie să fie una dintre următoarele: tehnician în turism, organizator banqueting, tehnician în gastronomie, ospătar, bucătar, preparator produse din carne și peste, lucrător hotelier, tehnician în hotelărie, tehnician în activități de comerț, comerciant-vânzător, tehnician în activități economice, tehnician în industria alimentară, preparator produse din carne și peste, bucătar, lucrător în agroturism.

În cadrul programului, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, vor fi încheiate parteneriate cu zeci de firme din domeniile menționate, urmărind ca aceștia să aibă parte de o experiență autentică de învățare care să-i pregătească pentru o viitoare carieră, ajutându-i totodată să-și ajusteze așteptările pe care le au de la piața muncii. De asemenea, prin proiect se urmărește ca beneficiarii să-și formeze o imagine cât mai corectă cu privire la propria cariera, să capete deprinderea de a lua decizii privind cariera și dobândirea unui set de abilități și competențe profesionale.

Organizarea practicii elevilor le asigura acestora o șansă sporită și consolidată de pregătire, în acord cu realitatea întâlnită în viitoarele locuri de munca. Toate acțiunile proiectului intervin pentru facila tranziție a grupului tintă de la sistemul scolar la piață muncii, efectul pe termen lung al stagiilor de practica derulate în proiect fiind palpabil prin dezvoltarea la locul de munca al grupului tintă pentru dobândirea competentelor și aptitudinilor necesare pe piață muncii, a mai precizat Cristina Nedelcu.

Proiectul mai vizează ca 30% dintre beneficiari să fie femei, iar 19 elevi să provină din mediul rural.

Valoarea totală a proiectul „ACTIV IN CARIERA – GOODSTART de 2,336,963.04 RON din care 2,220,091.52 RON cofinantare UE , prin programul POCU/633/6/14, avand codul mysmiss: 132664. Proiectul se implementează de catre Ward Ashby Studio SRL, lider de proiect și Ferma Olga SRL, partener în proiect. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020. Proiectul a început in septembrie 2020 și se va finaliza în luna august 2022.


Mai multe detalii despre proiect:
http://good-start.ro/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.