Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Salvați Copiii lansează un apel pentru intervenție umanitară urgentă în Beirut: copiii trebuie puși la adăpost

0

Save the Children avertizează că intervenția umanitară în Beirut trebuie să fie promptă și solidară, astfel încât copiii să fie puși la adăpost și să primească îngrijire medicală și suport psihologic.  Imaginile și poveștile apărute peste noapte din Beirut au șocat lumea întreagă. Spitalele din Beirut raportează că nu mai pot trata victime, deoarece sute de paturi s-au umplut imediat în urma exploziei, iar unele spitale au fost în întregime decimate în deflagrație.

Echipele Salvați Copiii de pe teren raportează că străzi întregi au fost șterse de pe hartă, iar mulți copii sunt dați dispăruți, deși eforturi colosale sunt făcute de echipele de salvare pentru a scoate oamenii de sub dărâmături. Este o situație cu adevărat disperată.

„Incidentul nu se putea întâmpla într-un moment mai prost,  a  lovit comunitățile care sufereau deja de impactul crizei COVID-19 și de deteriorarea economică. Portul principal al Beirutului, acum complet deteriorat, este vital pentru o mare parte din importul de alimente, cereale sau combustibil. Toți locuitorii vor simți imediat deficitul de nevoi de bază ca urmare a acestei tragedii” a declarat Jad Sakr, Directorul Salvați Copiii Liban.

”Când o astfel de calamitate se întâmplă,  intervenția imediată este vitală. E nevoie de un efort umanitar solidar, pentru a putea ajunge la copiii afectați de o dramă de proporții, într-un context care îi expune și mai mult bolilor, violențelor și insecurității sociale și emoționale. Lumea întreagă trebuie să aibă astăzi grijă de copiii din Beirut” , a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Echipa Save the Children este pregătită să sprijine guvernul local în zilele următoare. Numărul final al morților nu este încă estimat, dar într-un astfel de dezastru, copiii pot fi răniți, șocați și separați de părinții lor.

Salvați Copiii România se alătură apelului global de urgență și sprijină echipa locală din Beirut cu fonduri pentru ca toți copiii afectați de explozie să aibă asistență  medicală de urgență, suport emoțional și protecție, acum când au cea mai mare nevoie.

Persoanele fizice sau companiile pot dona online pe https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protecție/situații-de-urgență/explozia-de-la-beirut sau în contul Organizației Salvați Copiii: RO 15 RNCB 0071011434790005.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii: 30 de ani

De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul  copilului.

În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului.

Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilitățîi sociale a companiilor și a societății, în sens larg.

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.