Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Rompetrol susţine implementarea a 14 proiecte de sănătate şi mediu, în România și Republica Moldova

0

KMG International (anterior denumit Grupul Rompetrol) a finalizat selecţia a 14 proiecte din cadrul programului de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare”, urmând ca implementarea acestora să se desfaşoare până în aprilie 2015. Inițiativele comunitare sunt din România și Republica Moldova, iar bugetul total alocat de companie pentru implementarea lor este de 225.000 USD.

 

Împreună pentru fiecare se extinde anul acesta și în Republica Moldova cu un proiect de mediu în Vorniceni, în timp ce numărul inițiativelor comunitare din România ajunge la 100, în ultimii 6 ani. Dincolo de cifrele impresionante – 300.000 de beneficiari, peste 2500 de voluntari, și 1.5 milioane USD investiție directă, ne bucură faptul că an de an numărul și calitatea proiectelor cresc, iar membrii comunităților reușesc prin parteneriate cu actorii locali și companie să schimbe în mod pozitiv societatea” – declară Azamat Zhangulov, Vicepreședinte Senior al KMG International.

În cadrul celei de-a șasea ediţii a “Împreună pentru fiecare” au fost înscrise (de autorităţi locale, ONG-uri, spitale, şcoli) şi jurizate 283 proiecte, iar 6 din domeniul sănătăţii şi 8 proiecte din domeniul protecţiei mediului au fost selectate pentru implementare. Proiectele câştigătoare sunt din judeţele Caraș Severin, Constanța, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Neamț, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vâlcea, municipiul Bucureşti și satul Vorniceni, Republica Moldova.

Printre proiectele selectate anul acesta – modernizarea laboratorului de radiologie şi imagistică medicală al Spitalului Șimleu Silvaniei (Sălaj), dezvoltare a unor sisteme complexe de protecţia mediului prin colectare, reutilizare ape pluviale, epurare ape menajere, colectare selectivă, producere compost şi de captare a energiei solare în cadrul complexului de servicii pentru copii vulnerabili din Adunații Copăceni (Giurgiu), achiziţia unei centrale termice care utilizează combustibil neconvenţional mineral și vegetal uzat, ce va fi colectat de la operatori economici și populație și care va deservii salvatorii din cadrul ISU Dobrogea (Constanța). Lista completă a proiectelor poate fi vizualizată pe blogul programului.

Jurizarea proiectelor înscrise în perioada 19 mai – 7 iulie a fost realizată de o echipa mixtă compusă din reprezentanţi ai companiei şi ai sectorului non-profit (în intervalul 07 – 21 iulie 2014); aceasta s-a desfăşurat în două etape şi a presupus evaluare fiecărui proiect pe baza unui set de criterii şi vizita în teren a 28 de aplicaţii clasate în funcţie de nota juriului şi a voturilor obţinute pe site şi reţeaua de socializare Facebook.

Programul naţional “Împreună pentru fiecare” a fost lansat în 2009, ca parte a platformei de responsabilitate socială corporativă Energia vine din suflet, prin care sunt implementate anual proiecte din domeniile sănătate şi protecţia mediului. În perioada 2009 – 2013 au fost înscrise 1433 de proiecte, iar compania a alocat 1,5 milioane USD pentru implementare a 101 de inițiative comunitare în toate regiunile ţării, pentru beneficiul direct a 300.000 de persoane.

Din 2009 până în prezent investițiile Grupului în proiecte și programe de tip CSR depășesc valoarea de 8 milioane USD.

De asemenea, compania continuă şi în 2014 parteneriatele tradiţionale cu societatea civilă; dintre acestea – angajamentul faţă de Fundaţia pentru SMURD, prin care Rompetrol Rafinare asigură o parte din combustibilul Jet A1 necesar pentru operarea elicopterelor SMURD, susţinerea Galei Societăţii Civile 2014 (unde Rompetrol a fost partener şi sponsor principal timp de 10 ediţii), Concursul Internațional George Enescu etc.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are aproape 20 de ani de experiență ca trainer pentru circa 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Future Makers, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum, “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.