România generoasă #puneinimă pe 03 decembrie, de Ziua Internațională a Generozității

0
  • Pe 3 decembrie, de Ziua Internațională a Generozității, românii sunt îndemnați să pună inimă într-o faptă bună.

  • Amalia Enache, Andrei Stupu și Andrei Ștefan luptă împreună pentru Alexandra, o mamă singură cu șase copii din satul Vedea (Giurgiu). Pentru asta, cei 3 ambasadori Giving Tuesday desfășoară o campanie de fundraising, ducând visul Alexandrei de a avea o casă pentru ea și copiii ei mai departe. Cei trei însă nu se opresc aici și, pe lângă cazul pentru care luptă împreună, fiecare va #puneinimă într-o faptă bună pe care o va face cu ocazia Zilei Internaționale a Generozității.

Miercuri, 3 decembrie 2019 – România sărbătorește Giving Tuesday sau Ziua Internațională a Generozității. Alături de alte peste 150 de țări, România marchează pentru al treilea an consecutiv Giving Tuesday – o zi pentru a dărui. Oameni de bine, ONG-uri, instituții sau companii se alătură și anul acesta mișcării și fac fapte bune, îndreptându-și atenția către cei care au nevoie de sprijin.

Dăruiește mereu, sărbătorește de Giving Tuesday – este îndemnul celor de la Asociația Envision, promotorul Giving Tuesday în România, care îi îndeamnă pe români să ofere din timpul, vocea sau resursele lor cu fiecare ocazie. Pentru ediția de anul acesta a Giving Tuesday, pe site-ul givingtuesday.ro, în secțiunea Inițiative au fost înscrise zeci de inițiative prin care oamenii sunt încurajați să doneze bani, lucruri pe care nu le mai folosesc, sânge sau chiar să achiziționeze anumite produse sau servicii a căror contravaloare va fi ulterior direcționată către mai multe organizații non-guvernamentale.

La nivel național, faptele bune se adună sub hashtag-ul oficial al campaniei, #puneinimă, iar poveștile celor 9 ambasadori care s-au alăturat mișcării de Giving Tuesday stau ca surse de motivare și inspirație pentru toți românii. Ediției 2019 de Giving Tuesday i s-au alăturat Amalia Enache, Andrei Stupu, Andrei Ștefan, Toader Păun, Cristina Hurdubaia, Diana Lupu, Oana Brătilă, Vasi Rădulescu și Dana Gonț.

Generozitatea este poate cea mai importantă calitate umană iar pentru mulți dintre noi este și o valoare de bază. Fiecare dintre noi are o definiție personală a generozității, în funcție de experiențele anterioare. În cadrul Giving Tuesday, prin generozitate ne referim la a fi atenți la cei din jurul nostru și a le oferi sprijin celor care au nevoie de ajutor. Noi încurajăm toți românii de pretutindeni să ofere din timpul, vocea sau resursele lor pentru a dărui celor care au mai puțin ori de câte ori au ocazia. Și ne dorim ca Giving Tuesday să devină sărbătoarea tuturor faptelor bune de pe parcursul întregului an.”, spune László Bodor, Cofondator Asociația Envision.

În România, Giving Tuesday este reprezentat de Asociația Envision, organizație neguvernamentală înființată în 2012 cu scopul de a promova implicarea socială și de a crea punți de legătură între dorința oamenilor de a ajuta și posibilitatea de a o face. Partenerii media ai Giving Tuesday România sunt: Europa FM, Libertatea, România Pozitivă și Știri.ong. Mișcarea este susținută în România de Good Bureau și Studio Lumiere iar parteneri sunt Asociația pentru Relații Comunitare și Asociația TechSoup.

Despre #GivingTuesdayRO – o zi pentru a dărui

#GivingTuesdayRO – o zi pentru a dărui face parte dintr-o mișcare internațională care dorește să instituie la nivel global o zi a generozității și implicării sociale. #GivingTuesday pune în valoare generozitatea oamenilor și puterea de comunicare a rețelelor sociale, aducând împreună ONG-uri, instituții publice, companii și oameni de bine pentru a se implica în comunitate. Din 2017 #GivingTuesday se sărbatorește și în România. Mai multe informații pe givingtuesday.ro.

Despre Asociaţia Envision

Asociația Envision, organizație neguvernamentală înființată în 2012, creează punți de legătură între dorința oamenilor de a ajuta și posibilitatea de a o face. Prin dezvoltarea unor instrumente precum galantom.ro, Envision își propune să contribuie la creșterea gradului de implicare socială și susținerea dezvoltării sectorului neguvernamental din România. Din 2017 organizația este reprezentantul local al mișcării globale Giving Tuesday.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.