Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

renewAfrica, sprijin pentru țările africane să obțină acces la servicii energetice accesibile, fiabile, sustenabile și moderne

0

Inițiativa renewAfrica prezentată Vicepreședintelui Executiv Timmermans

Frans Timmermans recunoaște renewAfrica și pactul verde european ca fiind armonizate și salută munca depusă prin această Inițiativă

29 octombrie 2020Inițiativa renewAfrica a fost prezentată astăzi domnului Frans Timmermans, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru Pactul Verde European. La finalul întâlnirii, la care au participat directori executivi și reprezentanți la nivel înalt ai 18 dintre cele mai importante companii și organizații internaționale active în sectorul energiei regenerabile, vicepreședintele executiv Timmermans a apreciat că inițiativa este în conformitate cu ambițiile ecologice ale Comisiei Europene și a apreciat activitatea renewAfrica de până în prezent, ca pe o contribuție pozitivă la Strategia globală a UE cu Africa.

Inițiativa renewAfrica a fost structurată pentru a pune în aplicare proiecte de parteneriat public-privat, astfel încât să creeze condiții concurențiale echitabile pentru industria și investitorii europeni. În acest sens, inițiativa va contribui la adăugarea de valoare la instrumentele financiare europene existente, astfel încât să mobilizeze capitalul public și privat de anvergură necesar pentru crearea unui portofoliu de proiecte de energie regenerabilă sustenabile și finanțabile în Africa. renewAfrica provine din necesitatea unui program condus de UE care să ofere sprijin complet pe parcursul întregului ciclu al proiectului, să asiste la dialogul politic la nivel înalt, să ofere asistență tehnică guvernelor naționale și să ofere instrumente financiare care să elimine riscurile și să consolideze capacitatea de a lua măsuri. Pentru ca programul să fie pe deplin eficient, ar trebui să evite limitările de tipul tehnologiei pe care o va susține, zona geografică și dimensiunea proiectului, mobilizând astfel capital privat și deblocând proiecte de energie regenerabilă care pot primi finanțare din toată Africa. Grupurile de lucru ale renewAfrica au elaborat o propunere, care constă în identificarea de posibile țări pilot, prezentarea unui set de servicii de asistență tehnică și elaborarea unui pachet financiar pentru acoperirea riscurilor majore de investiții. Inițiativa a ajuns acum la punctul în care poate contribui la obiectivele diplomației ecologice ale UE în Africa.

Suntem foarte mândri să prezentăm astăzi rezultatul efortului depus de la lansarea Inițiativei renewAfrica, care reunește contribuția jucătorilor din industria europeană de energie regenerabilă”, explică Antonio Cammisecra, președintele Inițiativei renewAfrica. „Credem că un program atât de inovator precum renewAfrica poate juca un rol important în procesul de dezvoltare economică durabilă a Africii, în conformitate cu viziunea europeană a unui viitor mai incluziv și mai drept.”

Există un potențial enorm de creștere în Africa, iar accesul la energie va fi un factor major în determinarea vitezei și corectitudinii acestei creșteri. Astăzi, tehnologia eoliană și cea solară pot genera electricitate la cele mai reduse costuri de până acum și pot fi adesea amplasate la nivel local, fără a avea nevoie de rețele electrice extinse care să se întindă pe distanțe mari. Este minunat să vezi cum sectorul privat îmbrățișează oportunități promițătoare pentru investiții, inovare și dezvoltare în Africa. Cu Inițiativa europeană pentru energie verde în Africa, ca parte a noii Strategii a UE cu Africa, vrem să contribuim la furnizarea de energie mai sustenabilă și la satisfacerea nevoilor tot mai mari de energie din Africa”, comentează Frans Timmermans, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene.

Pe fondul creșterii economice și demografice accelerate, cererea de energie a Africii se află actualmente pe un ritm ascendent; cu toate acestea, aproximativ 600 de milioane de oameni de pe continent încă nu au acces la electricitate. În prezent, energia regenerabilă reprezintă cel mai rapid și ieftin mod de a satisface nevoile de energie, dar, în timp ce capacitatea de energie regenerabilă instalată la nivel global în ultimii zece ani s-a dublat, creșterea în Africa este de doar 2% din total. Accesul universal la electricitate necesită o creștere a investițiilor de 120 miliarde dolari pe an până în 2040, iar canalele clasice de finanțare publică nu vor fi suficiente pentru mobilizarea unui astfel de capital. Până în prezent, diferite tipuri de bariere au limitat atractivitatea continentului în ochii investitorilor privați internaționali, încetinind astfel evoluția tranziției la energia regenerabilă. În plus, există o gamă largă de instrumente financiare europene pe piață, care sunt însă foarte fragmentate în ceea ce privește sprijinul oferit, o condiție care le reduce profund impactul.

Scopul Inițiativei renewAfrica este de a sprijini țările africane să obțină acces la servicii energetice accesibile, fiabile, sustenabile și moderne. Energia regenerabilă se va dovedi fundamentală în dezvoltarea unei economii durabile și neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, prin renunțarea la tehnologiile poluante. Pe lângă furnizarea de energie și reducerea emisiilor, potențialul energiei regenerabile din Africa oferă și posibilitatea de a crea noi locuri de muncă, de a stimula industrializarea, de a genera creștere socio-economică incluzivă și de a sprijini țările în implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) și a angajamentelor asumate  la nivel național, în cadrul Acordului de la Paris.

Privind tendințele actuale, suntem încă departe de a asigura accesul universal și durabil la electricitate până în 2030, în special în Africa. Această situație trebuie să ne preocupe pe toți. Putem reduce decalajul, iar noile tehnologii și schimbările demografice pot fi un sprijin valoros. Este necesară o cale comună pentru a îndeplini ODD 7, iar renewAfrica reprezintă un pas înainte”, a precizat Francesco Starace, CEO al Enel și președintele SEforALL.

Lansat în iunie 2019 la Roma de Fundația RES4Africa și susținut de 27 de părți interesate*, din lanțul valoric al energiei regenerabile europene, renewAfrica a inițiat, totodată, un dialog solid cu guverne și instituții africane, precum Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Africa (UNECA) și Uniunea Africană (UA), și a fost susținută, printre altele, de Vera Songwe, subsecretar general ONU și secretar executiv al UNECA, și Romano Prodi, fost președinte al Uniunii Europene.

Inițiative ca renewAfrica și Inițiativa ODD 7 a UNECA pot beneficia de sprijinul unor parteneri de încredere, precum UE, pentru a oferi instrumente de reducere a riscurilor pentru sectorul privat, pentru a stimula investițiile în surse regenerabile, inclusiv sprijin pentru modele de afaceri inovatoare, care sprijină investițiile private în domenii publice precum transport și distribuție. În același timp, țările africane trebuie să își aducă aportul și să se asigure că politicile și cadrele de reglementare necesare sunt în vigoare, pentru a atrage finanțarea necesară”, a declarat Vera Songwe, secretar general adjunct al ONU și secretar executiv al Comisiei Economice pentru Africa.

* Semnatarii declarației de intenție sunt: AFRY, Cassa Depositi e Prestiti, COFIDES, DNV GL, EDFI, EDP Renewables, Enel Green Power, Enercon, European Investment Bank, FMO, GE Renewable Energy, GWEC, Intesa Sanpaolo, Nordex, Nordic Energy Research, Norfund, Prysmian, PwC, RES4Africa Foundation, Schneider Electric, SDA Bocconi, Siemens Gamesa, SMA, SolarPower Europe, Soltec, Vestas, Wind Europe.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.