Oprim degradarea naturii în inima verde a Europei

0

Oprim degradarea naturii în inima verde a Europei

#Culoripecalededisparitie – o platformă de implicare pentru protejarea biodiversității din România

București, 26 iunie 2019. WWF România lansează campania Culori pe cale de dispariție prin care își propune să-i atragă pe toți cei care conștientizează că problema mediului este una tot mai gravă să acționeze pentru protejarea biodiversității.

Campania trage un nou semnal de alarmă în ceea ce privește degradarea mediului natural din România și, în același timp, creează un cadru în care oameni, comunități și companii să își poată uni forțele pentru a proteja diversitatea naturii din România.

România este una dintre țările europene în care natura este mai puțin degradată comparativ cu alte țări. Suntem parte din inima verde a Europei, avem încă păduri virgine, habitate intacte și populații relevante ale speciilor protejate, cum ar fi ursul sau sturionii. Natura este un motiv de mândrie pentru fiecare român, este parte din identitatea noastră națională. Toate acestea sunt acum în pericol – suntem pe cale să pierdem 500.000 de ha de păduri doar pentru că acestea nu sunt înregistrate în Inventarul Forestier Național1, distrugem calitatea apei de băut prin intenția de a relaxa legislația legată de protecția apei2, am adus aproape de extincție speciile de sturioni care există în Dunăre încă de pe vremea dinozaurilor – și exemplele pot continua. Dacă acționăm acum, avem șansa de a ne salva patrimoniul natural național și de a crea un model de urmat pentru alte țări, spune Hanny Bratu, manager comunicare și fundraising la WWF România.

În prezent, situația mediului natural al Planetei este una îngrijorătoare: am pierdut 60% din populațiile speciilor sălbatice de vertebrate, zi de zi, în ultimii 40 de ani și avem peste 1 milion de specii amenințate cu dispariția. Consumăm resursele a 1,7 planete pe an, iar din anii ’70 utilizăm resursele generațiilor viitoare ca și când acestea ni s-ar cuveni3. In 2016, am pierdut o treime din Marea Barieră de Corali. Cândva casă pentru mii de viețuitoare, aceasta a devenit complet sterpă și albă, din cauză că temperatura oceanului a crescut prea mult.

Odata cu natura, dispar și culorile de care ne bucurăm zi de zi: alb ca zăpada, galben-pai, albastrul de azur al cerului sau negru ca pana corbului.

Fiecare român poate fi ecologist

Campania Culori pe cale de dispariție aduce în atenția publicului cinci cauze pentru care WWF acționează în România – păduri, Dunăre și Deltă, ursul brun, sturionii și zimbrii.

Platforma centrală a campaniei, www.culoripecalededisparitie.ro, este construită din două componente majore – una de educare și conștientizare a pericolelor cu care ne confruntăm și a impactului pe care acestea il pot avea asupra mediului în următorii ani și a doua de creare a unor instrumente accesibile, relevante și actuale prin care oricine se poate implica în a salva biodiversitatea aflată în pericol, alături de activitști, parteneri și colaboratori – fie că sunt branduri, evenimente, artiști, designeri sau oameni de rând. Este o platforma organică, ce își propune să crească în fiecare zi prin alăturarea de noi susținători, astfel încât subiectul protejării mediului inconjurator și a biodiversității să devină un subiect comun de conversație în viața comunității și nu un subiect exclusivist cum este în prezent.

Campania faciliteaza implicarea și acțiunea, începând cu simplul gest de a adopta culoarea preferată din natură și de a vorbi, în rețeaua socială proprie, despre cauza pe care o simbolizează această culoare sau de a face o donație pentru a susține proiectele WWF. Pe site-ul campaniei, www.culoripecalededisparitie.ro, există toate informațiile necesare.

Fiecare dintre noi s-a bucurat măcar o dată de culorile naturii; problema dispariției lor nu aparține doar organizațiilor de mediu. Ne dorim foarte mult ca acest mesaj să fie recepționat și vrem ca brandurile să adopte culorile naturii și să ne ajute să amplificăm mesajul către consumatorii lor, vrem ca artiștii să creeze lucrări care să emoționeze și să spună povești despre culorile naturii, vrem ca designerii să imagineze produse cu mesajul naturii. Vrem ca toți jucătorii importanți din mediul economic, social și politic să-și asume responsabilitatea față de protejarea patrimoniului natural al României într-o platformă incluzivă, în care colaborăm pentru oprirea degradării naturii, spune Hanny Bratu, manager comunicare și fundraising la WWF România.

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

3 https://www.overshootday.org/newsroom/media-backgrounder/

Despre autor

avatar

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.