Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Noul proiect WWF România promovează lemnul mort pentru creșterea rezilienței pădurilor în zona transfrontalieră România-Ucraina

0

WWF România împreună cu Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Institutul de Cercetare în Silvicultură PS Pasternak- UkKRIMF, organizația Ecosphera din Ucraina implementează proiectul Promovarea lemnului mort pentru cresterea rezilientei pădurilor în zona transfrontalieră România-Ucraina”.

Lemnul mort, componentă critică în structura și funcționarea pădurii

Lemnul mort (adică arborii morți în picioare cât şi buştenii căzuți) este o componentă critică în structura și funcționarea pădurii, jucând un rol cheie în menținerea productivității acesteia, regenerarea naturală, conservarea biodiversității, creșterea rezilienței la schimbări climatice. Pe de altă parte prezența lemnului mort contribuie la furnizarea de servicii ecosistemice valoroase comunităților locale și publicului în general.

Gestionarea lemnului mort este un concept de conservare relativ nou pentru România și Ucraina, promovat începând cu anii 2000 și care nu este, cel mai adesea, bine înțeles în practică. Timp de zeci de ani, autoritățile competente din România și Ucraina au considerat că lemnul mort este un „inamic al pădurii” și au depus eforturi pentru a-l scoate sistematic din păduri prin operațiuni forestiere, în conformitate cu normele și reglementările silvice. Acest lucru a dus la dispariția anumitor specii valoroase din ecosistemele forestiere, dezechilibrând ecosistemul și ducând la vulnerabilități legate de capacitatea de regenerare naturală a pădurilor, asigurarea nutrienților din sol, rezistența la schimbările climatice, contribuind astfel la un impact economic negativ. Aceste vulnerabilități au dus în cele din urmă la costuri suplimentare pentru crearea unor păduri artificiale unde sunt necesare intervenții cu scopul de a asigura echilibrul socio-ecologic (lucrări pentru prevenirea și / sau combaterea dăunătorilor, reducerea bonității solului, soluționarea lipsei speciilor de ciuperci comestibile, importante pentru economia locală).

Cooperarea și cercetarea transfrontalieră – esențială pentru păstrarea ecosistemelor forestiere sănătoase

Demolarea mitului despre lemnul mort (ceva care trebuie îndepărtat din păduri ca parte necesară a gestionării „corecte” a pădurilor, deoarece se presupunea că este un vector al bolilor din ecosistem) prin intermediul cooperării și cercetării transfrontaliere între Romania și Ukraina pe parcursul proiectului, este astfel esențială pentru păstrarea ecosistemelor forestiere sănătoase și a serviciilor ecosistemice pe care acestea le furnizează.

Proiectul își propune să dezvolte o rețea transfrontalieră de cercetători și experți în zona țintă a proiectului din România și Ucraina pentru a asigura cooperarea pe termen lung in domeniul unui management forestier responsabil; această reţea va participa în activitatea de cercetare ştiinţifică în domeniul silviculturii, în mod specific pentru promovarea lemnului mort, ca element cheie în menţinerea sau chiar creşterea biodiversităţii dar și pentru asigurarea productivității padurilor. Proiectul va imbunatati nivelul de cunoștințe și expertiza in domeniul silviculturii si dezvoltarii durabile punand premisele unei colaborări și cercetări știintifice pe termen lung în scopul asigurarii unui management forestier responsabil .

Finanțat de către Comunitatea Europeană prin Instrumentul European de Vecinătate, Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, proiectul are o durată de 18 luni, (ianuarie 2020 – iunie 2021). Obiectivele specifice, activitățile și rezultatele așteptate ale proiectului sunt legate de zona țintă a proiectului din România (județele Maramureș și Suceava) și Ucraina (regiunile Ivano Frankivsk și Zakarpattia).

Valoarea proiectului este de 324942,5 euro (1562973,425 lei), din care contribuția Uniunii Europene este de 292448,25 euro (1406676.08 lei). Codul EMS-ENI: 2soft/1.2/13.

Aceast material a fost creat și menținut cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a beneficiarului și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene.

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Despre autor

avatar

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.