Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Mastercard anunță noi membri în cadrul Priceless Planet Coalition pentru consolidarea eforturilor în combaterea schimbărilor climatice

0

Mastercard a anunțat astăzi extinderea Priceless Planet Coalition, prin intermediul noilor parteneri la nivel global: Archa, Associated Bank, Barclays Bank US, BECU, Brekshire Bank, BMO Financial Group, Charity Charge, Davivienda, Doconomy, DZ BANK, E. & J. Gallo Winery, EedenBull, Emirates NBD, Eurobank, Expo 2020 Dubai, Finix, First Hawaiian Bank, Frank Green, Frontier Airlines, Halkbank AD Skopje, Hawaiian Airlines, HSBC, Itaú Unibanco, Network International, Produbanco, SchoolsFirst FCU, Scotiabank, SEFCU, Synchrony, Transcard, WESTbahn, 1derful, precum și experți de renume mondial în domeniul mediului, ca parte a noului Comitet Consultativ. Noii membri se alătură companiilor partenere ale coaliției: American Airlines, bunq, Citibank, L.L. Bean, New York Metropolitan Transit Authority, Saks Fifth Avenue și Santander UK.

Lansat în ianuarie 2020, Priceless Planet Coalition reunește eforturile consumatorilor, instituțiilor financiare și comercianților în lupta împotriva schimbărilor climatice, prin plantarea a 100 milioane de copaci pe parcursul a cinci ani, alături de experții forestieri din cadrul Conservation International și World Resources Institute. Partenerii Priceless Planet Coalition lansează inițiative în diferite regiuni la nivel global pentru a încuraja consumatorii să ia măsuri de protejare a mediului, oferindu-le modalități inovatoare prin care pot face donații.

Misiunea Mastercard este de a construi o economie digitală mai durabilă, în care oamenii, comunitățile și planeta să poată prospera. Prin intermediul Priceless Planet Coalition, apelam la rețeaua noastră de parteneri și consumatori – care împărtășesc angajamentul nostru de a fi un ambasador al binelui în lume – așa încât, împreună, să generăm un impact pozitiv și semnificativ asupra mediului”, a declarat Jorn Lambert, Chief Digital Officer, Mastercard. „Sustenabilitatea reprezintă un factor important în ADN-ul Mastercard, inclusiv în strategia serviciilor noastre digitale, mai ales că tot mai mulți consumatori își schimbă comportamentul și fac alegeri care țin cont de mediul înconjurător.

Noul Comitet Consultativ va sprijini activitatea Priceless Planet Coalition și se va asigura că acțiunile inițiate au un impact pozitiv însemnat atât asupra climei, la nivel mondial, dar și a comunităților, la nivel local. Noii membri ai Comitetului Consultativ sunt: Bo Lidegaard, istoric și diplomat danez, care a condus negocierile internaționale privind schimbările climatice, în prezent Redactor-Șef al ziarului danez Politiken; Todd Stern, fost trimis special pentru schimbările climatice și negociator șef al SUA pentru Acordul Climatic de la Paris din anul 2015; și Izabella Teixeira, fost ministru al mediului în Brazilia și co-președinte al Panelului Internațional de Resurse al ONU.

Priceless Planet Coalition își propune să inspire și să încurajeze consumatorii să se implice în lupta împotriva schimbărilor climatice. Mastercard continuă să dezvolte soluții prietenoase cu mediul, care le permit oamenilor să facă alegeri sustenabile în ceea ce privește cheltuielile.

  • Printr-un parteneriat alături de start-up-ul suedez Doconomy, posesorii de card au posibilitatea să își monitorizeze, să conștientizeze și să își asume responsabilitatea pentru propria amprentă ecologică, cu ajutorul unor instrumente digitale care stabilesc un nou standard pentru soluțiile de plată.

  • Pentru persoanele interesate să contribuie la inițiative de împădurire sau alte cauze pentru mediu, platforma de donații Mastercard și aplicația mobilă care va fi disponibilă în curând, permit donații directe către partenerii Priceless Planet Coalition, implicați în acțiunile de împădurire, prin rotunjirea sumelor cheltuite zilnic. Mastercard oferă, de asemenea, o soluție API care permite băncilor și comercianților să introducă opțiunea de donație în orice punct din interacțiunea consumatorului cu prodsul sau serviciul.

  • Mai mult, Mastercard include Priceless Planet Coalition și în programele de loialitate desfășurate în numele emitenților și comercianților. De exemplu, compania va permite posesorilor de card să obțină puncte de loialitate pentru copaci, cu ajutorul catalogului de cadouri, sau în timp real, prin soluția Mastercard Pay with Rewards.

  • Pentru a permite emitenților să ofere carduri realizate din materiale mult mai prietenoase cu mediul, Mastercard a lansat „Greener Payments Partnership”, parteneriat prin intermediul căruia a redus cantitatea primă de PVC din carduri și cercetează materiale alternative, inclusiv reciclabile sau biodegradabile, care pot fi folosite în schimb. Până în prezent, peste 60 de instituții financiare au emis carduri realizate din 28 astfel de materiale.

Mastercard a fost prima companie din industria de plăți care a primit, la începutul acestui an, aprobarea din partea Science Based Targets pentru un nou obiectiv în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră, care se aliniază la o traiectorie climatică de 1,5 grade Celsius. De asemenea, Mastercard s-a alăturat inițiativei globale RE100, continuând, astfel, să folosească energie 100% regenerabilă în toate operațiunile sale la nivel global.

###

Despre Mastercard

Mastercard, https://www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.